Criză de material antiderapant la Cluj

Data publicării:
derapant

Autostrada Transilvania, 1.000 de kilometri de drumuri judeţene şi alţi 400 de kilometri de drumuri naţionale şi europene trebuie deszăpeziți în caz de ninsoare în judeţul Cluj. Cu toate că legea prevede asigurarea a 50% din materialele antiderapante până în 15 noiembrie, Clujul face excepţie.

"Stocurile pe care le avem acum ne ajung, în mod normal, cam două luni şi aprovizionarea durează cam trei - patru zile", explică Marius Iepan, administrator Autostrada Transilvania.

"Stocurile de antiderapant sunt asigurate în proporţie de aproape 35%. Considerăm din experienţa anilor anteriori că această cantitate ne ajunge pentru o lună jumătate, două luni. În ceea ce priveşte stocurile de sare, avem peste 20%", declară Liviu Bota, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj.

În cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, drumarii au fost avertizaţi de prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, să respecte prevederile legii.

"Dacă vă impuneţi o medie pe ultimii trei ani, atunci ţineţi-vă de procentul acela. Până la 1 noiembrie trebuia să avem 25% din stocurile de material antiderapant, până la 15 noiembrie, 50% din necesar, iar la 31 decembrie să avem stocurile integrale", le-a transmis prefectul.

Pe drumurile din judeţul Cluj vor acţiona în această iarnă 742 de utilaje de deszăpezire. Dintre acestea, 106 aparţin primăriilor, 237, firmelor private, iar 399 de utilaje sunt prevăzute ca rezervă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Un robot ucrainean, filmat când deschide focul asupra unui soldat rus pe linia frontului
Newsweek
Pensie de numai 2.000 lei, după 35 ani munciți. Ultimul salariu - 5.000 lei. A fost pensionarul păcălit?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online