Maghiarii au votat cu Klaus Iohannis

Data publicării:
SIC VOT

Duminica trecută, în cel de-al doilea tur de scrutin, 670 de locuitori ai comunei Sic s-au îndreptat spre cele două secţii de votare din comuna lor. Dintre aceştia, cei mai mulţi au pus ştampila pe buletinul de vot pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis.

„În ultimul moment m-am răzgândit şi aşa am votat încât a ieşit bine. În ultimul moment, până atunci tot altfel gândeam. Știu că a fost primar la Sibiu şi a condus foarte bine” spune unul dintre localnici.

Nu la fel s-a votat în primul tur.

„Mai mult cu UDMR în primul tur s-a votat şi apoi, în cel de-al doilea tur oamenii l-au ales pe Iohannis”, spune un alt localnic.

„Sicanii au considerat că este cea mai bună alegere şi cum ştim şi noi că suntem minoritari în România, maghiari în ţară, considerăm că şi Klaus Iohannis este sas sau neamţ şi toţi au considerat că trebuie să facem o schimbare”, a declarat Ioan Sallai, primarul comunei Sic.

În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, 2100 de persoane au avut drept de vot în comuna Sic din judeţul Cluj şi un număr de 10 au votat pe listele suplimentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Rețetele inventate în comunism, când din lipsuri s-a născut „bucătăria de supraviețuire”
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja