Nici târgul nu mai e ce-a fost odată. Oamenii îi trec pragul, se uită şi pleacă speriaţi de preţuri

Data publicării:
targ haine

Comparativ cu ediţiile precedente ale târgului de îmbrăcăminte, de această dată cei care i-au trecut pragul la debut au fost extrem de puţini. Iar după un tur printre standurile expozanţilor, cei mai mulţi au plecat dezamăgiţi. Oamenii spun că nu au observat nicio diferenţă de preţ între ofertele magazinelor şi ce au vizitat acolo.

Şi anul acesta comercianţii au făcut reduceri la îmbrăcăminte şi încălţămine, unele soldări fiind chiar şi de 40 de procente. Chiar şi aşa, preţurile depăşesc de multe ori bugetul celor care ajung la târg.

Expozanţii-şi fac reclamă bună în zadar

"Am venit cu colecţia de toamnă-iarnă, dar avem şi produse de vară reduse. Până acum clienţii mai mult se uită decât să cumpere", a declarat Fidan Mali, unul dinre producători expozanţi. 

"Avem produse placate cu aur şi cristale swarowski, altele din onix. Preţurile sunt bune, eu zic că avem cele mai bune preţuri de pe piaţă la nivel naţional", a spus şi Anamaria Rusu, producător la acelaşi eveniment .

Cei care nu dispun acum de un buget mai consistent trebuie să ştie că cei 57 de expozanţi vor reveni cu o nouă colecţie de toamnă-iarnă, pe data de 19 septembrie .


reporter: Anamaria Stoica
operator: Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...