Pediatria din Constanţa sperie părinţii. Conducerea spitalului spune că nu sunt bani pentru renovarea secţiei

Data publicării:
SPITAL PEDIATRIE

Semnalul de alarmă l-a dat o tânără mămică pe o reţea de socializare. Femeia a povestit calvarul prin care a trecut când şi-a internat fiul de un an la pediatrie după ce a fost diagnosticat cu otită. Din cauza mizeriei din salon, copilul ar fi făcut şi o enterocolită, spune ea. Medicii neagă că ar fi vorba de o epidemie.

Dr. Cristina Mihai, medic şef Secţia Pediatrie, SCJU Constanţa: "Sunt copii care vin cu patlogie digestivă la noi, sunt copii care vin petru febră şi vărsături şi, în 2-3 zile apar scaunele diareice, de asta unii parinti interpreteaza."

Între timp, pagina de Facebook a strâns un număr mare de mămici nemulţumite.

Melania Tănase: "Nu am putut să stau nici măcar trei zile întregi, dacă mă credeţi. Nu am suportat!  Gândaci, mizerie, miros, modul în care îţi aducea mâncarea. îmi era scârbă şi oarecum frică să îi dau de acolo."

Ioana Moroşanu: "Paturi din acelea din metal, ruginite, vechi. Am cerut o pernă, nu au avut."

La Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, filiala Constanţa, plouă cu reclamaţii.

Maria Constandache, preşedinte ANPP, Constanţa: "Condiţiile precare din spital.Acestea ar fi pe primul loc? Da, dar şi lipsa medicamentelor. Toată lumea este nevoita să îşi cumpere medicamente, chiar şi la intervenţiile chirurgicale. Până şi cearceaful de pe pat îl cumpără. Au fost cazuri când la Ortopedie i-a spus unui bolnav să îşi cumpere cearsaful de pe patul de unde s-a operat."

Conducerea clinicii admite că sunt unele probleme. Renovarea iese totusi din discuţie.

Dr. Dan Căpăţână, manager SCJU Constanţa: "Când se va renova? Când vom avea bani. Sunt speranţe că veţi avea bani? Speranţe sunt tot timpul."

Problema spitalului judetean din Constanta nu e noua. Consiliul Judeţean a plătit pentru repararea unor secţii, însă cea de pediatrie a fost refăcută doar pe jumătate.

reporter: Oana Manoilă
operator: Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...