Alertă: cresc defrișările necontrolate

Data publicării:
defrisari

Direcţia Silvică Galaţi administrează o suprafaţă de 30.600 de hectare, din care 20.500 de hectare reprezintă fond forestier de stat, iar 9.300 de hectare sunt păduri private.

Valentin Hahuie, director Direcția Silvică Galați: "Suprafața de fond forestier privat, vorbim de pădurile particulare, e în continuă degradare, nu neapărat din vina proprietarilor, sunt puține cazuri în care proprietarii își sacrifică suprafața de pădure, pentru nevoile personale, cât poate anumite elemente infracționale din zona respectivă."

Cum cei de la Direcția Silvică au dreptul de a sancționa doar furturile ce au loc în pădurile de stat, defrişările din cele peste 9000 de hectare de păduri private au luat amploare în ultimii ani.

Valentin Hahuie, director Direcția Silvică Galați: "Acolo unde există o pădure privată din păcate există și un fenomen infracțional. Greu de stabilit. Probabil și gradul de sărăcie al populației care pe timp de iarnă, nu au cu ce să/și încălzească copii și recurg la aceste contravenții și infracțiuni."

Defrişărilor necontrolate, dar şi lipsa de interes a privaţilor au făcut ca această zona să fie predispusă din ce în ce mai mult la alunecări de teren, inundaţii şi secetă prelungită. Singura soluție pentru această problemă rămâne împădurirea. În caz contrar, specialiștii atrag atenția că degradarea terenurilor se va accentua îngrijorător de mult.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cartea electronică de identitate, folosită și la medic de la 1 septembrie. Ce se întâmplă cu actualul card de...
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii la Paris, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea cu...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani