Laptele si brânzeturile ar putea deveni produse de lux

Data publicării:
comercianti lactate 1

Maria Matei este din comuna Lungani şi vine la piaţă de două ori pe săptămână cu câte 25 de litri de lapte pe care-l vinde cu 2,5 de lei litrul. Pentru că noile norme implică o cheltuială mare, femeia spune că nu are de ales și va trebui să renunţe la mica sa afacere.

„E foarte greu. Eu, soţul fără pensie, cu ce să trăim?! Să dăm noi atâţia bani acolo şi să ajungem să vindem un pic de lapte. - Şi atunci cum o să vă descurcaţi? - Le vindem. Dar nu ştiu cum voi trăi eu pe parcurs. - Adică renunţaţi? - Renunţ la o singură vacă şi am să trăiesc ca să mă hrănesc de la ea,” spune descumpănită femeia.

La fel ca ea, și alţi comercianţi spun că sunt în impas. Pentru că nu pot să scumpească laptele, caută alte soluţii.

„Nu mai venim. Ne vindem vacile. Ori găsim locuri şi ne ducem unde ne ştiu persoanele care vin pentru că ne ştiu şi asta este. Altfel nu avem cum să ne descurcăm,” spune un fermier.

Pe de altă parte, clienţii recunosc că nu vor mai cumpăra dacă preţurile se vor majora. Iar fără certificatul care atestă analiza lunară cerută de Uniunea Europeană, fermierii nu-și vor mai putea vine marfa în pieţele agroalimentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea primită după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani