ANALIZĂ. Oradea, zece ani de dezvoltare cu fonduri europene. Ce s-a făcut cu banii de la Uniunea Europeană

Data actualizării: Data publicării:
Oradea dezvoltare

Zece ani de dezvoltare cu fonduri europene. Cu un progres continuu în ultmii ani, Oradea este oraşul care ar putea fi un exemplu de bună practică pentru toate administraţiile locale din România. Din bani europeni au fost reabilitate clădiri istorice, au fost construite poduri şi au fost amenajate zone pietonale. Oradea este oraşul românesc ce a atras cele mai multe fonduri europene pe cap de locuitor, iar până în 2020 vor fi cheltuite alte zeci de milioane de euro de la Uniunea Europeană.

Multe dintre palatele din centrul Oradei au fost reabilitate de proprietari în ultimii doi ani. Iar turiştii şi localnicii care trec zilnic prin centrul oraşului nu rămân indiferenţi la frumuseţea care îi înconjoară.

„Venim de la Sibiu, câteva zile la Felix și ne-am gândit să vizităm și centru Oradei. Este frumos. Clădirile chiar au un aspect extraordinar de frumos."

„- Locuiesc de foarte mulți ani în Oradea și știu cum arătau înainte și acum pot să fac o comparație. Sunt minunate
- A meritat acestă investiție?
- Absolut, mai ales că sunt și din bani de la Uniunea Europeană și din taxele noastre, chiar dacă s-au mărit se vede ceva."

„- Cum vi se par clădirile?
- Sunt extraordinar de frumoase, nemaipomenite, Oradea chiar merită așa ceva și felicitări pentru cei care au realizat această lucrare."

Administraţia locală pare că a găsit modalitatea ideală prin care să îi oblige, dar şi să îi ajute pe locatari să îşi refacă faţadele clădirilor în care locuiesc. Pe de o parte îi ameninţă cu supraimpozitarea, pe de altă parte le oferă credite fără dobândă pe cinci ani, cu scutiri de impozit pentru lucrările de reabilitare. Iar numărul autorizaţiilor de construire emise de primăriei se dublează de la an la an.

Totul face parte dintr-un proiect pe termen lung, de schimbare a feţei oraşului, început cu 10 ani în urmă.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: „Primele intervenţii au fost pe calitatea serviciilor publice, la relaţia cu cetăţenii, la curăţenia în oraş, la încercarea de a îmbunătăţi toate serviciile publice, pe de o parte, cele din spitalele din Oradea, partea de reabilitare a centrului oraşului, serviciile de termoficare şi aşa mai departe.”

Unul dintre palatele care atrag privirea tuturor turiştilor în centrul oraşului este Moskovits, construit în stil Art Nouveau, la început de secol al XX-lea. Chiar şi actriţa Maia Morgenstern, la ultima sa vizită în Oradea, s-a declarat fermecată de această construcţie.

Ramona Novicov, critic de artă: “Palatul Moskovits este unul dintre cele mai spectaculoase şi mai complexe palate din Oradea. El a fost gândit de unul dintre cei mai mari arhitecţi ai oraşului, Rimanoczy Kalman Junior. A fost ridicat în 1906. Este un palat care povesteşte despre lumi de vis, despre lumi fantastice. Suntem în anii cei mai frumoşi, aşa-numiţii ani "La Belle Epoque".

Strategia oraşului privind reabilitarea centrului istoric dă roade, dacă e să ne raportăm la numărul de turişti din Oradea, care anul trecut l-a depăşit pe cel al locuitorilor. Aceştia vin nu doar pentru clădirile din centrul oraşului.

Mihai Jurca, de la Agenţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune: “Vorbim de construcţia unui nou aquapark, vorbim de reabilitarea cetăţii, vorbim de reabilitarea clădirilor din centrul istoric, un program multianual făcut de Fundaţia de Protejare a Monumentelor. Sunt lucruri care toate contribuie la definirea unei destinaţii turistice.”

Însă Oradea nu mizează doar pe turism, ci investeşte serios în infrastructură, în reţeaua de termoficare sau în parcuri industriale, care au creat peste 6000 de locuri de muncă. Majoritatea lucrărilor s-au făcut din fonduri europene şi vorbim despre 250 de milioane de euro atrase până acum. Iar oraşul se pregăteşte să mai câştige alte 250 de milioane de euro din proiecte cu fonduri europene.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: “A nu profita de această oportunitate de a atrage bani europeni e o greşeală strategică şi asta a fost o prioritate pentru noi. S-a format o echipă în interiorul primăriei, avem 18 colegi care se ocupă exclusiv de atragerea de finanţări europene şi astăzi suntem într-o fază avansată de depunere de proiecte pentru cea de-a doua perioadă de finanţare.”

Un alt motor al dezvoltării oraşului s-au dovedit a fi cele trei parcuri industriale în care au investit aproape 80 de companii autohtone şi străine. Primăria le-a pus la dispoziţie utilităţi şi le-a dat facilităţi fiscale. În prezent, sunt peste şase mii de locuri de muncă, iar impozitele pe salarii aduc în bugetul local aproximativ şapte milioane de lei anual.

Alina Silaghi, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea: “Zece ani în care am reuşit să constituim trei parcuri industriale, să atragem 350 de milioane de euro ca investiţii, anul acesta doar atrăgând investiţii noi de peste 90 de milioane de euro şi, sigur, aducându-ne şi noi astfel contribuţia la bugetul local."

Administraţia locală din Oradea se inspiră din exemplul pozitiv al oraşelor mai dezvoltate din Occident. Un exemplu este piramida din centrul clădirii Primăriei, care concentrează mai multe servicii şi direcţii, iar contribuabilii sunt repartizaţi electronic la ghişee.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: “Întotdeauna în unul din oraşele din Uniunea Europeană cineva face lucrurile mai bine decât tine într-un anumit domeniu. Prin urmare, soluţia pentru a dezvolta rapid, pentru a recupera întârzierile este să iei acel model de bună practică şi să îl aplici cu rapiditate în oraşul pe care îl gestionezi. Din Austria, de exemplu, este copiat conceptul de mall de servicii, deci primăria nu este doar o primărie simplă, ci adună şi alte servicii: bancă, Poşta Română, toţi deţinătorii de utilităţi din municipiu, în aşa fel încât intrând în primărie, cu o singură oprire, să rezolvi şi alte probleme.”

Oradea, Timişoara, Arad şi Cluj-Napoca au anunţat recent că vor să pună bazele unei coaliţii a Vestului, prin care să atragă mai uşor fonduri europene, direct de la Bruxelles. În aceeaşi idee a dezvoltării cu fonduri europene nerambursabile, care în ultimii 10 ani au fost motorul dezvoltării accelerate a oraşului Oradea.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri