Consiliul Judeţean Bihor vrea să angajeze o firmă de consultanță, pentru că angajaţii nu fac față numărului mare de proiecte

Data publicării:
angajati CJ

Consiliul Județean Bihor are șase angajați care se ocupă de achizițiile publice pentru toate proiectele instituției. Volumul de muncă este sufocant, spun oamenii, care oferă consultanță și pentru primăriile din județ. Ca să nu piardă timp, conducerea vrea să angajeze specialiști care să se ocupe de această activitate.

„Se munceşte foarte mult la un proiect. Acesta implică foarte multe activităţi: elaborarea documentelor necesare derulării procedurilor de achiziţie, publicarea în SEAP, evaluarea şi analiza ofertelor, încheierea contractului", spune Cristina Joca, șefa Serviciului Achiziții Publice al Consiliului Județean Bihor.

La rândul său, Mircea Jacan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor, este de părere că „niciodată la o administrație publică nu o să găsim experţi pe mediu, pe inginerie, pe alte domenii din acestea şi aceste domenii cer o mare atenţie."

Specialiștii vor fi plătiți cu ora, dar nu cu o sumă mai mare de 84 de mii de lei. În funcție de complexitate, la un proiect se poate munci chiar și o mie de ore.

"În general, valoarea contractului poate fi între 1 şi 3% din valoarea totală a proiectului şi aceasta se calculează prin însumarea tarifelor pentru experţi. Tariful unui expert tehnic poate varia între 100 şi 4-500 de euro pe zi", a precizat Radu Onofrei, președintele Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene.

În tot acest timp, licitațiile proiectelor derulate de Primăria Oradea sunt organizate de opt angajați.

"Colegii noştri deservesc primăria, AIO, ASCO şi Poliţia Locală. Nu ne gândim să apelăm la o firmă de consultanţă pentru că, deşi volumul de muncă este mare, suntem mulţumiţi de activitatea pe care aceştia o desfăşoară", susţine Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Unul dintre cele mai mari proiecte pe care le desfășoară Consiliul Județean Bihor este cel de management al deșeurilor, în valoare de 55 de milioane de euro.

reporter: Florina Fofiu
operator: Robert Rezmuves
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja