Inna și Ștefan Hrușcă, la Târgul de Crăciun din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
targ de craciun oradea

55 de căsuţe cu suveniruri, zone cu mâncare tradiţională, patinoar şi concerte cu Ştefan Hruşcă şi Inna. Aşa arată Târgul de Crăciun din acest an, desfășurat în centrul Oradei. 650 de mii de lei au alocat organizatorii care vor să recupereze din investiţie prin închirierea standurilor amplasate în Piaţa Unirii. Pe lângă evenimentul din centrul orașului, atmosfera de sărbătoare va fi dată și de cei 14 kilometri de ghirlande şi becuri amplasate în mai multe zone.

Ajuns la a patra ediție, Târgul de Crăciun din Oradea își va deschide porțile pe 6 decembrie și se va încheia în ultima zi a anului. Pe scena din Piața Unirii vor urca mai multe trupe și ansambluri, dar și nume sonore, precum Inna sau Ștefan Hrușcă. Trecerea dintre ani va fi marcată, pe lângă tradiționalul foc de artificii, și de concertul unei formații din Italia.

Pentru plata artiștilor a fost alocat aproape jumătate din bugetul evenimentului, mai mare cu 100.000 de lei față de anul trecut.

„Recuperarea investiţiei nu este de 100% pentru că atât timp cât nu cerem bani pentru intrarea la spectacole, partea de costuri cu artiştii nu se recuperează”, a explicat Mihai Jurca, directorul APTOR.

În schimb, organizatorii vor taxa comercianții care vor ocupa cele 55 de căsuţe cu suveniruri şi zonele cu mâncare tradiţională.

„Costul unei căsuţe este de 75 de lei pe zi, iar la partea de food îi comisionăm din venituri”, susține directorul APTOR.

Din zona centrală a orașului nu va lipsi patinoarul, iar colindele vor fi aduse în Oradea de Ansamblul Bihorul: „Vor colinda uliţa satului, aşa cum se întâmpla pe vremuri în spaţiul rural. Este o tradiţie care nouă ne este foarte dragă, nouă, localnicilor, şi românilor în general”, a explicat Mihai Jurca.

Orădenii recunosc că abia așteaptă startul târgului de sărbători.

“- E bine venit?
- Aţi fost şi în anii trecuţi?
- Da, în fiecare an.
- Vă place?
- Da.”

“- Mă bucură enorm de mult.
- Veţi participa?
- Da, am să particip.”

“E nevoie de asta. Oamenii vor aşa ceva, le ridică sufletul.”

De sărbători, Oradea va îmbrăca haine de sărbătoare prin cei peste 14 kilometri de ghirlande luminoase, dar şi peste 300 de figurine amplasate în mai multe zone.

„Sunt puse la dispoziţie gratuit de către firma de iluminat, la fel cum s-a întâmplat în fiecare an, iar Primăria Oradea plăteşte doar consumul de curent. Acestea fiind becuri de tip LED, consumul este de 50% şi, practic, la 30.000 de lei ar fi consumul”, a detaliat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Luminiţele se vor aprinde tot pe 6 decembrie, iar în Piaţa Unirii va fi aşezat un brad ecologic înalt de 12 metri.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani