Muzică clasică într-o cantină socială. Momentul, oferit de un grup de tineri care participă la un festival, în Oradea

Data publicării:
muzica

Dacă Alexandru Tomescu a ales să cânte cu o vioară Stradivarius în metrou, grupul de tineri muzicieni veniți în Oradea au ales o cantină socială.

"A fost foarte plăcut, emoționant și cred că și lor le-a plăcut. Am mai cântat în București la cămine, spitale", susţine Gerard Laurențiu Rusu, unul dintre cursanţi.

Momentul artistic a fost una dintre lecțiile predate în cadrul unui festival care se desfășoară pentru prima dată în Oradea. Acesta le e dedicat tinerilor pianiști, dar și iubitorilor de muzică clasică.

"Muzica are un mesaj universal și aduce consolare și eliberare. Unde putem să ne desfășurăm cel mai bine misiunea noastră de artist este acolo unde au nevoie de acest lucru", spune Lavinia Dragoș, organizator al acţiunii.

Concertele în spații neconvenționale sunt pregătite în timpul unor cursuri. Acolo participanţii învață cum e să cânți pentru un zâmbet, nu pentru premii și diplome.

"Este minunat, pentru că sunt foarte motivați. Eu locuiesc în Elveția și oamenii nu sunt așa. O parte dintre ei, bineînțeles", a observat Jean Claude Denervaud, profesor.

"- Am 10 ani și sunt din Timișoara și studiez de 4 ani pianul.
- Ce înseamnă pianul pentru tine?
- Totul", recunoaşte Alice Poenariu, cursantă.

Festivalul solidarității este organizat de fundație Resonnance. Aceasta a fost înființată în Elveția și care își desfășoară activitatea în mai multe țări, printre care și România.

Reporter: Diana Grad
Operator: Tiberiu Catrișcău

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fosta soție a lui Billy Ray Cyrus rupe tăcerea despre divorțul care i-a schimbat viața: „A fost o experiență...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jennifer Garner dezvăluie de ce îl apreciază atât de mult pe Ben Affleck, la mai bine de 10 ani de la divorț...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Moment emoționant cu Robert De Niro la Roma. Detalii neștiute despre filmul „1900” și colaborarea cu...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...