Peste 5.000 de pelerini au luat parte la slujba de Sfânta Maria de la mănăstirea Izbuc

Data publicării:
SF MARIE IZBUC 150816

"Sărbătoarea în care ne aflăm astăzi, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sau Sfânta Maria Mare, aşa cum este ea cunoscută în popor, este una dintre cele mai frumoase, mai strălucite sărbători din cursul anului bisericesc."

Un sobor de 40 de preoţi şi diaconi, în frunte cu episcopul ortodox al Oradei, Sofronie Drincec, a oficiat slujba de Sfântă Marie Mare de la mănăstirea Izbuc. Vremea frumoasă i-a determinat pe prelaţi să mute liturghia în altarul de vară.

"Am mai fost săptămâna trecută aici prezent şi am fost foarte plăcut impresionat şi asta m-a determinat să vin şi astăzi. Pentru ceea ce s-a făcut cu aceste noi lăcaşuri, aceste noi construcţii", spune un credincios.

"Sunt din judeţul Alba, comuna Bistra, şi am venit pentru prima dată să mă rog pentru sănătate, linişte."

Printre miile de credincioşi care au venit zilele acestea la Izbuc sunt şi persoane care au dorit să se bucure de apa de izvor, despre care călugării spun că are puteri tămăduitoare.

"- Cred şi este pentru prima dată când vin aici.
- Câtă apă ţi-au luat?
- Cred că 5 litri. Am venit singură şi duc şi părinţilor."

"În fiecare an cu familia, prietenii venim de cu seară, la slujbă, la izvor."

Călugării au amenajat şi un loc special în curtea mănăstirii, unde credincioşii s-au putut închina la moaştele unor sfinţi, icoane făcătoare de minuni, dar şi alte obiecte sfinte.

"Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană care se află aici de la reactivarea mănăstirii, pentru a se închina la incoana pictată de părintele Arsenie Boca; pentru a se închina la o părticică din lemnul sfintei cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Isus Hristos", a spus părintele Antonie, de la mănăstirea Izbuc.

După Sfânta Liturghie, călugării le-au oferit pelerinilor o masă bogată, din care nu au lipsit sarmalele, peste 15 mii, şi cozonacii.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...