Romanian Open Squash. Patru jucători se vor bate la Cluj pentru titlul de cel mai bun jucător

Data publicării:
sport squash

Zsolt Dobrai, Micky Puskas şi Gan Ghiulai s-au dovedit a fi în final cei mai în formă orădeni.

„Turneul final de la Cluj este unul dintre cele mai importante turnee. Vom avea şansa să jucăm pe un teren de sticlă, ca şi profesioniştii. Eu zic că este Mecca oricărui jucător de squash să ajungă la un turneu din acesta", consideră Micky Puskas, jucător de squash.

Celor trei orădeni li s-a adăugat şi câştigătorul ediţiilor anterioare, Gyuri Anderko, jucător care a primit wild-card din partea organizatorilor. În aceste condiţii şansele orădenilor de-a spera la o clasare între primii jucători cresc, mai ales că în competiţia pe echipe, care va avea loc în luna decembrie, jucătorii orădeni şi-au propus o clasare între primele două echipe.

„În luna decembrie sper să aducem poate şi locul întâi. În decembrie o să avem un turneu pe echipe şi Oradea va fi reprezentată şi unde avem şanse destul de mari", spune Micky Puskas.

Până atunci însă, cei patru jucători orădeni vor încerca să se facă remarcaţi la cea de-a doua ediţie a Romanian Open Squash.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Darius Pop

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...