16 nume noi la reunirea lui ASU Poli. Timişorenii şi-au pierdut golgheterul, plecat în Liban

Data publicării:
asu

Printre cei mai cunoscuți sunt Bogdan Străuț - fundaș timișorean la origine, cu o vastă experiență în primul eșalon, Dănuț Bilia - mijlocaș în vârstă de 30 de ani, venit de la CS Ineu și trecut și prin eșalonul al doilea, la Arieșul Turda și ACU Arad, și Branislav Ștefanovici - fundaș lateral provenit de la Mama Mia Becicherecu Mic. Timişorenii s-au despărţit de Octavian Drăghici, golgheterul din sezonul trecut, care a dat curs unei oferte din Liban, dar şi de portarul Octavian Rusu.

„Vom tria şi vom definitiva lotul cu care vom aborda noul campionat. Săptămâna viitoare vom face un semi-cantonament cu antrenamente duble în fiecare zi, urmând ca după aceea să trecem la jocurile de verificare. Avem în plan şase amicale până la începerea campionatului în 29 august", precizează Sorin Brîndescu, antrenor ASU Poli Timişoara.

Chiar dacă FRF nu a stabilit componența seriilor Ligii a treia, timișorenii spun că vor ataca promovarea.

„Obiectivul nostru e clar promovarea, luăm fiecare meci în parte şi sperăm să ajungem acolo unde ne dorim cu toţii", spune Răzvan Ghinescu de la ASU Poli Timişoara.

„Cred că nu va fi o diferenţă foarte mare între liga a patra şi cea de-a treia. În principiu şi pentru că eşalonul judeţean e unul foarte bun, loturi cu jucători cu experienţă, tocmai de aceea nu cred că va fi o diferenţă prea mare", adaugă Cristian Gălan.

ASU Politehnica încearcă perfectarea unui prim meci de verificare pentru sâmbătă, la Timișoara, cu o formație din Serbia.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă