Un primar din Covasna caută medic de familie pe Facebook

Data publicării:
MEDIC

Postarea unui primar din Covasna a fost redistribuită de peste 4.200 de ori, pe Facebook, în 5 zile. Edilul caută un medic de familie pentru comuna pe care o conduce şi cea vecină. Oferă cabinete medicale şi locuinţă, în speranţa că un tânăr medic va fi interesat să îşi înceapă cariera în localităţile care au 2.500 de locuitori.

Apelul a fost făcut pe 7 februarie, în nume personal, de primarul comunei Micfalău. Edilul spune că nu i-a mai rămas nicio altă variantă.

"Am fost la Direcţia de Sănătate Publică, la Colegiul Medicilor de Familie, la CAS dar, practic, nu am găsit pe nimeni", Ferenc Demeter, primar Micfalău.

Comuna are 1.500 de locuitori, dintre care 180 sunt copii. Medicul de familie ar urma să se ocupe şi de pacienţii din localitatea vecină, Malnaş. Acolo sunt aproximativ o mie de locuitori. 90 dintre ei sunt copii.

"În centrul comunei Malnaş, la marginea şoselei care uneşte Miercurea Ciuc de Sfântu Gheorghe există un indicator rutier care semnalizează faptul că în această zonă este o unitate de asistenţă medicală. Este însă un simplu indicator, pentru că din 2017, la Malnaş nu mai există medic de familie",  Claudiu Loghin - jurnalist Digi24 .

"Sunt persoane simple, normale, sunt oameni de la ţară, care au nevoie de tratament. Deci asta e. Şi bănuiesc că oricine a făcut Medicina, în momentul în cre doreşte să facă acest lucru, aici poate să-i ajute", Szocs Maria Magdalena, consilier al primarului din Malnaş. 

Fără medic, oamenii din cele două comune trebuie să meargă până în oraş ca să fie consultaţi şi să primească reţete.

"Când văd oameni în viscol, bătrâni, bolnavi la inimă, stând în faţă, la autostop sau la autobuz, să meargă pentru o reţetă, că din trei în trei luni trebuie să reînnoiască reţeta... e foarte, foarte greu", Ferenc Demeter, primar Micfalău.

"Dacă se întâmplă ceva, nu putem să venim aici, la dispensar, că n-avem medic. Trebuie să mergem la Sfântu sau trebuie să cheme omul salvarea", localnic Micfalău.

"La Sfântu Gheorghe trebuie să umblăm. Ar fi mai bine să fie aici", localnică Micfalău .

Oferta pentru viitor medic de familie al celor două comune include cabinete şi locuinţă de serviciu.

"Un medic tânăr, care mă gândesc că acum a terminat şi ar vrea să înceapă cariera undeva ...", Terza Reka, asistent medical.

În judeţul Covasna, 28 de medici de familie împlinesc, în acest an, vârsta de pensionare şi urmează să părăsească sistemul sanitar.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Ionuţ Tenie 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum îți poți recupera permisul de conducere mai repede în 2026. Cele trei condiții obligatorii după...
munte
România, promovată la prestigiosul festival britanic de muzică clasică BBC Proms
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta...
Newsweek
Bani în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe. Cum a modificat instanța formula de recalculare?
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...