Sari la conținut

1948 | Regele Mihai: Am plecat cu moartea în suflet

Regele Mihai a fost înmormântat cu două săptămâni înainte să se împlinească 70 de ani de când comuniştii îl forţau să abdice. Începea dictatura atunci într-o Românie cu democraţia deja distrusă de cei trei ani de ocupaţie sovietică.

În 1945, Regele Mihai a refuzat vreme de cinci luni să promulge actele guvernului comunist condus de Petru Groza. Românii şi-au arătat susţinerea faţă de greva regală prin manifestaţii de stradă. Cel mai mare protest anti-comunist a avut loc la 8 noiembrie 1945, de Sfântul Mihail. Dar anglo-americanii nu au susţinut eforturile lui Mihai I. În 1946 şi 1947, opozanţii sovieticilor au fost arestaţi, alegerile falsificate, partidele istorice desfiinţate. În noiembrie 1947, regele Mihai a mers la nunta Elisabetei la Londra şi ca să obţină sprijin politic. Nu l-a obţinut. România fusese cedată lui Stalin.

Regele Mihai a fost şantajat să semneze actul de abdicare din 30 decembrie 1947. Detractorii suveranului i-au reproşat chiar şi faptul că nu şi-a asumat moartea în loc să semneze trecerea României la statutul de republică bolşevizată. Dar obiectul şantajului nu a fost viaţa Regelui. Viaţa Regelui Mihai a fost în pericol şi după semnarea actului de abdicare.

Regel Mihai: „A sosit şi Groza, l-a adus pe Gheorghiu Dej neanunţat şi, în momentul ăla, a venit el cu hârtia pe care a scos-o din buzunar şi mi-a pus-o pe masă.

Eu am citit-o la repezeală, am văzut nişte lucruri şi am spus că mă duc alături ca să citesc asta ceva mai liniştit. M-am dus în odaia de-alături unde era ... Nigel şi mi-a spus că, casa a fost înconjurată cu trupe de-ale lor, santinele şi soldaţii noştri au fost arestaţi şi scoşi, telefoanele tăiate complet şi în jur când m-am uitat era artileria adusă acolo ca să înconjoare casa. Ei, citisem deja asta şi m-am întors şi am spus.

M-am uitat şi am spus: <Ce se întâmplă aici? Mi-aţi tăiat telefonul, mi-aţi înconjurat casa cu trupe>... Zice: <Păi dacă nu se semnează asta cât mai repede, o să fie mare bucluc în ţară>. Şi eu am încercat să-i explic că cel cel puţin constituţional nu se poate, eu n-am dreptul să refuz şi să plec fără să întreb ţara românească şi poporul. Şi zice: <n-avem timp pentru asemenea lucru>.

Şi mama mi-a explicat ceva şi Gheorghiu Dej s-a întors către ea: <Foarte frumos cum l-aţi educat pe fiul vostru!>. Bun. Am mai adăugat că, din punct de vedere constituţional, eu n-am dreptul să abdic în felul ăsta şi, în special, pentru restul familiei. Eu n-am dreptul. Şi nici constituţional. Nu, că n-avem timp de asta. Cum o să semnez asta? Mi-a spus: <Dacă nu semnaţi acum într-un sfert de oră, jumătate de oră, avem 1.000 de oameni tineri care sunt închişi şi dacă nu faceţi ce spunem noi acum, trebuie să-i împuşcăm pe toţi>.

Când am auzit asta am spus: <Asta e o responsabilitate pe care eu nu pot să o iau nici faţă de ţară, nici faţă de ei>. Şi a trebuit să semnez. Şi Groza cu ideile lui de a face glume, când s-a terminat cu asta, a luat jacheta lui aşa şi mi-a spus: <Pipăiţi>. Şi am pipăit avea un pistol în buzunar şi s-a întors către mama mea şi i-a spus în nemţeşte, de ce nemţeşte, nu ştiu, <Ca să nu mi se întâmple ce i s-a întâmplat lui Antonescu>.”

La plecare, Petru Groza i-a atras atenţia reginei Elena ca nu cumva ea sau Regele să ia legătura cu cineva din afara Palatului Elisabeta: "Nici cu americani, nici cu români" a sunat avertismentul. Familia regală se afla de fapt în arest la domiciliu. Au fost conduşi apoi la Peleş unde şi-au făcut bagajele, sub strictă supraveghere. Au luat numai haine şi obiecte de strictă folosinţă personală. Inclusiv după ce s-au urcat în tren, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948 după cum spune regele, au trecut prin mari emoţii. În orice moment, locomotiva îşi punea schimba direcţia spre URSS. Sau puteau fi împuşcaţi aşa cum se întâmplase cu familia ţarului în iulie 1918 sau cu familia regală bulgară în septembrie 1944. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Dar înainte de ieşirea din România, trenul a fost oprit şi toţi călătorii au fost din nou percheziţionaţi. Toate bijuteriile găsite, mici amintiri de familie, au fost trimise la Bucureşti.