Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva și cum au ajuns moaștele ei în România

Ziua de 14 octombrie, când în calendarul creștin-ortodox este marcată Sfânta Cuvioasă Parascheva, este o sărbătoare specială pentru români, care merg la Iași pentru a săruta moaștele sfintei, în cel mai mare pelerinaj organizat în România.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită în chip deosebit în ţara noastră în fiecare an, la 14 octombrie, s-a născut în Epivat, Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, într-o familie de neam bun şi cu credinţă în Dumnezeu. A primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. În jurul vârstei de zece ani pe când se afla în biserică împreună cu mama sa a auzit cuvintele Mântuitorului: "Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), iar din acel moment a început să urmeze îndemnul, relatează Agerpres.

Citiți și: Au stat 16 ore la coadă la moaștele Sfintei Parascheva. Cum au rezistat pelerinii - VIDEO

De foarte tânără a intrat într-o mănăstire închinată Maicii Domnului din oraşul Ieracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, după multă rugăciune a reuşit să plece la Ierusalim, căci dorea foarte mult să vadă Mormântul Domnului şi să calce pe urmele Mântuitorului Hristos. De aici a mers în Valea Iordanului, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani într-o mică aşezare de călugăriţe pustnice. "Ca băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea" (vol. "Vieţile Sfinţilor").

Înainte de a trece la cele veşnice, a plecat de la mănăstirea de călugăriţe din pustiul Iordanului şi s-a reîntors în ţara sa, într-un loc numit Calicratia, aici s-a nevoit doi ani în Biserica Sfinţilor Apostoli, până în clipa în care a plecat din această viaţă.

Cum au ajuns în România moaștele Sfintei Parascheva

A fost îngropată ca o străină, pentru că nimeni nu ştia cine era. După mult timp, în urma arătării minunate a Sfintei, care a cerut unui anumit monah să mute trupul înmormântat în apropiere sa, pe care nu-l putea suferi pentru necurăţia lui, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi şi neputrezite, fiind depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, pentru închinare şi cinstire.

În anul 1235, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, iar pentru o vreme au fost duse la Belgrad. În 1521, sfintele moaşte au ajuns la Constantinopol, fiind răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică, şi au fost aşezate pentru început în Biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. În urma transformării acesteia în geamie, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) şi Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).

După 120 de ani, ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc

În anul 1641, după ce domnul Moldovei Vasile Lupu 1634-1653) a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul Partenie I (1639-1644), împreună membrii Sinodului, a hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva.

Racla cu sfintele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost aşezate în Biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului, în 13 iunie 1641. Au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcaşului, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, a izbucnit un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi s-a constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse, deşi totul era scrum în jur. Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi strămutate în noua Catedrală mitropolitană, care a fost sfinţită la 23 aprilie 1887.

Tradiţia consemnează multe din minunile săvârşite de Sfânta Parascheva, dar a spune despre toate este cu neputinţă "căci covârşesc, ca sa zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o" (vol. "Vieţile Sfinţilor").

Obiceiuri și tradiții

Sfânta Parascheva mai e numită în popor și „Vinerea Mare de toamnă”. Numele Parascheva vine de la cuvântul grec „paraskevi” care înseamnă „a cincea zi a săptămânii, vineri”. Nu întâmplător se celebrează în miez de toamnă, când desfrunzirea arborilor și „încărunțirea” câmpurilor de brumele timpurii anunțau „îmbătrânirea timpului” și încheierea ciclului calendaristic, punctează dr. Maria Bocșe, specialist în etnologie.

În popor, Sfânta Parascheva este considerată ca fiind un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet şi pe copii îi apără de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri. În mitologia românească, Sfânta Vineri este o divinitate intransigentă, justiţiară, fiind imaginată în chip de văduvă foarte bătrână  şi aducătoare de năpastă, dar când devine ocrotitoare, poartă chipul unei bătrâne veghetoare la sănătatea oamenilor şi la fertilitate, scrie crestinortodox.ro.

De Sfânta Parascheva nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează şi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi. La ţară, în această zi, bătrânii nu făceau nici focul în sobă, pentru a nu atrage asupra casei lor nenorociri.

În tradiţie, se spune că de Sfânta Parascheva, fetele care cos şi care spală vor rămâne nemăritate. 

Sărbătoarea închinată Sfintei Parascheva concentra numeroase practici de pronosticare meteorologică. Țăranii cunoșteau cum va fi iarna în funcție de modul în care dormeau oile în ziua prăznuirii ei: dacă dormeau unite, era semn că iarnă va fi grea, iar dacă dormeau răzlețite, era chipul unei ierni blânde.