Video Donald Trump, invitat la București în luna mai, pentru Summitul B9 (surse)

Data actualizării: Data publicării:
donald trump - noiembrie 2025
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia

Donald Trump ar urma să fie invitat la Summitul B9 de la București, de pe 13 mai, au declarat surse politice pentru Digi24. Formatul B9 reunește statele de pe flancul estic al NATO (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia) și are ca temă principală securitatea regională și sprijinul pentru Ucraina.

În cazul în care președintele american nu va putea răspunde invitației, este probabil ca în locul său să participe șeful diplomației americane, Marco Rubio, transmite jurnalista Digi24 Cristina Cileacu. 

Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima reuniune a avut loc la Bucureşti. Formatul a luat naștere ca reacție la atitudinea agresivă a Rusiei, în special după anexarea peninsulei Crimeea și desfășurarea operațiunilor militare din Donbas în 2014.

Toate țările alianței fie au făcut parte din fosta Uniune Sovietică (URSS), fie au făcut parte din sfera sa de influență.

În 2025, Summitul B9 a fost organizat la Vilnius

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...