Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Elevii susțin astăzi evaluarea competențelor la limba maternă. Cum sunt structurate subiectele

Data publicării:
Evaluarea competențelor la limba maternă din cadrul sesiunii de toamnă a bacalaureatului 2026. Foto Getty Images
Evaluarea competențelor la limba maternă din cadrul sesiunii de toamnă a bacalaureatului 2026. Foto Getty Images

Absolvenții de liceu susțin, în perioada 4-5 august 2026, evaluarea competențelor lingvistice la limba maternă, în cadrul sesiunii de toamnă a examenului național de bacalaureat 2026. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, seria probelor continuă cu testarea cunoștințelor de comunicare într-o limbă de circulație internațională, precum și a abilităților digitale.

Peste 200 de absolvenți s-au înscris la evaluarea competențelor lingvistice în limba maternă a examenului de bacalaureat 2026, potrivit datelor transmise Ministerului Educației.

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Cum sunt structurate probele de competențe

După susținerea probei de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română, desfășurată în perioada 3-4 august, candidații înscriși la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2026 continuă calendarul cu celelalte testări prevăzute de Ministerul Educației.

În intervalul 4-5 august are loc proba B, destinată absolvenților care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale. Modul de desfășurare este similar celui aplicat la limba română, însă conținutul este adaptat fiecărei limbi materne, precum maghiara sau germana. Candidații extrag un bilet cu texte-suport și cerințe specifice, beneficiază de un timp de pregătire, după care susțin răspunsul oral în fața comisiei.

Proba C verifică nivelul competențelor de comunicare într-o limbă de circulație internațională și cuprinde trei etape. Candidații trebuie să demonstreze că înțeleg un mesaj audio, prin rezolvarea unor exerciții specifice, să interpreteze un text scris pe baza unor cerințe de vocabular și gramatică, dar și să își susțină exprimarea orală. În această etapă, absolvenții prezintă un monolog, citesc un text și participă la un dialog cu profesorii evaluatori.

Evaluarea competențelor se încheie cu proba D, destinată verificării competențelor digitale. Testarea are loc pe calculator și include atât itemi teoretici, cât și aplicații practice, prin care sunt evaluate utilizarea programelor informatice, redactarea documentelor, prelucrarea datelor în foi de calcul, navigarea pe internet și gestionarea corespondenței electronice.

  • Potrivit reglementărilor în vigoare, această probă poate fi echivalată pentru candidații care dețin certificări internaționale recunoscute, precum ECDL sau ICDL.

Cine evaluează probele de competențe la bacalaureat 2026, sesiunea iulie-august

Potrivit Ministerului Educației, competențele de comunicare în limba română, limba maternă, într-o limbă de circulație internațională și testările digitale sunt evaluate, pentru fiecare candidat, de doi profesori. Din comisie face parte cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, alături de un al doilea evaluator din aceeași specializare, desemnat la nivelul unității de învățământ.

În situația în care această componență nu poate fi asigurată sau există cazuri de incompatibilitate, comisia este completată cu profesori din alte unități de învățământ, desemnați potrivit prevederilor Minsterului.

Cum sunt stabilite rezultatele

Spre deosebire de probele scrise, testările de competențe nu sunt notate și nu se încheie cu calificative de tip „admis” sau „respins”. Potrivit metodologiei Ministerului, pentru fiecare candidat este stabilit un nivel de performanță, în conformitate cu grilele naționale sau europene aplicabile fiecărei probe.

În cazul evaluării competențelor digitale, încadrarea se face tot pe baza nivelului de performanță demonstrat de candidat, raportat la standardele europene din domeniu și la prevederile metodologiei examenului de bacalaureat. Prin urmare, și această probă certifică nivelul competențelor dobândite, fără acordarea unor note.

Calendarul probelor de competențe la bacalaureat 2026, sesiunea a doua

  • 3-4 august 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (Proba A); 
  • 4-5 august 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (Proba B); 
  • 5-6 august 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (Proba C);
  • 6-7 august 2026 - Evaluarea competențelor digitale (Proba D)

Editor : M.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...