Exclusiv Ce crede ministrul Educației Daniel David despre interzicerea rețelelor sociale pentru copii: „Tehnologia este aici să rămână”

Data actualizării: Data publicării:
Un copil se joacă pe telefonul mobil
Foto: GettyImages

Ministrul Educației Daniel David a comentat pentru Digi24 efectele pe care le au rețelele sociale asupra copiilor și adolescenților și spune că nu este de acord cu interzicerea lor. „Eu evit întotdeauna interdicțiile, sunt însă pentru controlul lor,” a declarat ministrul care consideră controlul parental mult mai util.

„Trăim o revoluție industrială. Tehnologia este aici să rămână. Eu evit întotdeauna interdicțiile, sunt însă pentru controlul lor. Noi suntem măsura acestei tehnologii, deci hai să o folosim bine. Aș încuraja mai degrabă controlul parental, care este mult mai util, mai ales pentru adolescenți, deci pentru cei peste 14 ani. Dacă începi să interzici lucruri copiilor care sunt în faza de adolescență, tare mă tem că vor găsi căi ascunse părinților pentru a ajunge totuși acolo. Nu sunt împotrivă, doar că spun să gândim de două ori,” a comentat ministrul Educației pentru Digi24, întrebat ce părere are despre interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale.

Adolescenții care nu au contact cu internetul pot rămâne în urmă, atrage atenția ministrul.

„Dacă sunt deja adolescenți și nu au contact cu internetul și cu rețelele de socializare într-o zonă controlată, sigură, cu control parental, este o problemă fiindcă prin revoluția industrială prin care trecem, mă tem că vor rămâne în urmă. Deci să facem lucrurile cu grijă, nici să exagerăm expunerea care să ne ducă în patologie, nici să intrăm într-o logică de frică să interzicem lucruri,” explică ministrul.

Daniel David recomandă o atitudine ponderată în ceea ce privește folosirea telefoanelor și a rețelelor sociale.

„Diverse țări au luat măsuri pentru a interzice telefoanele mobile, noi am luat măsurile așa cum trebuie, în timpul orelor telefoanele sunt interzise, pot fi însă utilizate în scop educațional cu acordul profesorului, deci am avut o atitudine ponderată și asta aș recomanda și în ceea ce privește rețelele de socializare,” a precizat ministrul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Localități care și-au schimbat județul peste noapte. Cum a redesenat România granițele administrative
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...