Exclusiv Ministrul Educației, mesaj pentru elevii care susțin evaluările naționale. Cum s-ar putea schimba examenul de clasa a VIII-a pe viitor

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
Subiecte limba maternă, Simulare Evaluarea Națională 2026. Foto Getty Images
Foto: Getty Images

Ministrul Educației, Mihai Dimian, le-a transmis elevilor care susțin în această perioadă evaluările naționale „să învețe”, iar părinților să îi susțină. Totodată, ministrul a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că examenul de la finalul clasei a VIII-a ar putea fi modificat pe viitor, pentru a contura mai clar profilul elevului. Printre scenariile analizate se numără introducerea unor noi materii sau o formulă de calcul care să țină cont și de mediile din anii anteriori.

„Să învețe și, de asemenea, părinții lor să-i încurajeze să învețe. Profesorii să lucreze cu ei atât pentru pregătirea evaluărilor, dar și după. După ce va fi prezentată această imagine de moment, să vadă ce aspecte sunt de îmbunătățit și să încercăm să ne îmbunătățim până la finalul acestui an școlar și ulterior”, a fost mesajul ministrului Educației.

Scenarii pentru examenul din clasa a VIII-a 

Întrebat la Interviurile Digi24.ro dacă evaluarea pentru elevii de clasa a VIII-a ar putea fi schimbată în viitor, Mihai Dimian a explicat că sunt luate în calcul mai multe variante, printre care introducerea unor noi materii sau o formulă de calcul prin care nota finală să țină cont și de mediile din clasele a VII-a și a VIII-a. Totuși, ministrul susține că, până atunci, este nevoie de o standardizare a rezultatelor la nivel național, pentru că există diferențe mari între notele examenelor și mediile la clasă.

„Este nevoie la un moment dat să vedem nivelul la care se află elevii noștri într-un mod standardizat, într-un mod uniform, pentru că dacă v-ați uitat la rezultatele evaluărilor, comparativ cu mediile anuale, există diferențe mari. Uneori chiar de trei puncte. Drept urmare, pare că notele pe care le acordăm și mediile pe care le închidem la finalul anului nu sunt standardizate la nivel național și lucrăm în acest moment la o reformă a standardelor, astfel încât o medie cinci dintr-o anumită localitate sau dintr-o anumită școală să reprezinte aproximativ același lucru cu o medie cinci din altă școală.

Dacă atunci când ne uităm și vedem că un elev a luat nota doi la Evaluarea Națională și el până atunci în fiecare clasă a luat media cinci sau chiar mai mult, înseamnă că există o problemă a evaluării pe parcurs.

Pe de altă parte, dacă acest sistem se standardizează pe parcursul anilor, atunci și admiterea în liceu poate lua în calcul nu doar media la evaluare națională, ci și o medie de clasa a 8-a, clasa a 7-a sau să iei în calcul mai multe discipline. Dacă vorbim despre viitorul unui copil, poate că a-l evalua doar la două discipline nu reprezintă un profil al elevului pentru o anumită specializare sau pentru anumit viitor profesional”, a explicat Mihai Dimian.

Ministrul susține că introducerea unor discipline suplimentare la această evaluare „ar oferi un profil mai bun”.

Întrebat dacă elevii au prea multe exerciții de rezolat, dat fiind faptul că, în cazul evaluării de la clasa a II-a, elevii au avut de rezolvat mai multe exerciții decât anul trecut, ministrul Educației a transmis:

„Se compară un exercițiu de anul ăsta cu un exercițiu de anul trecut, dar au o complexitate diferită. Deci trebuie făcută o analiză globală și vă asigur că aceste teste sunt totuși standardizate de către comisia de experți, inclusiv prin evaluările pe care le facem la nivel internațional. Pe lângă testele PISA, care sunt cunoscute de toată lumea, noi am realizat în acești ani mai multe teste și la clase intermediare, deci nu doar la 14-15 ani. Drept urmare, văzând și rezultatele de la aceste teste, încercăm să îmbunătățim evaluarea pe care o facem în pe parcursul anilor”.

Mesaj pentru profesorii care nu au mai protestat

Acesta le-a mulțumit profesorilor pentru că nu au blocat desfășurarea examenelor și nici simulările din acest an, după ce sindicatele anunțaseră proteste:

„În primul rând, cred că ar trebui să le mulțumesc profesorilor pentru efortul pe care l-au făcut în această perioadă dificilă și pentru că totuși s-a reușit ca un număr foarte mare de elevi să parcurgă acest exercițiu și să ofere rezultatele în timp pentru a putea beneficia de această experiență”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să facă proprietarii construcțiilor fără autorizație până în august 2027. Noua procedură pentru...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...