Zi liberă pentru elevi şi preşcolari de Ziua Internaţională a Educaţiei

Data publicării:
Copii care merg la școală.
Măsuri pentru menținerea deschisă a școlilor. Foto: GettyImages

Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri marţi, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei, a declarat inspectorul Larisa Gojnete, de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti. De asemenea, pentru cadrele didactice aceasta este zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă.

Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, începând cu anul 1994. A fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, preluat de Agerpres.

Pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice Education International a lansat, la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional la nivel mondial. De asemenea, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor.

În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua Mondială a Educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor.

În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la „Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior”, Ziua Educaţiei a fost sărbătorită sub sloganul „Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015.

În ţara noastră, Ziua Educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul care a devenit esențial pentru NATO și economia României. Miliardele investite îi schimbă complet...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Un copil de șapte ani, cu ochii în telefon, a căzut pe șinele metroului. Un pasager l-a salvat în ultima clipă
Newsweek
Pensionar a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”