Asistentă de la Maternitatea Bucur, printre primii salvatori: "Reanimam şi plângeam"

Data publicării:
maternitate

La doar câţiva metri de clubul Colectiv se află maternitatea Bucur. Medicii şi asistentele de gardă în noaptea de vineri au fost printre primii salvatori care au ajuns la incendiu.

Medic Rodica Ceauş: „Primul impact cand am coborat, era o targă cu un pacient care gemea îngrozitor. În salvări nu mai era loc de-a dreptul, şi noi alergam de la o salvare la alta rugându-ne să ni-l ia şi pe el, ca să poată fi salvat"

Veronica Gava, asistentă neonatologie maternitatea Bucur: „La un moment dat, reanimam şi plângeam, dar trebuia să merg mai departe”.

Veronica Gava, Rodica Ceauş şi Daniela Minea sunt doar trei dintre cadrele medicale care s-au mobilizat în tragedia de la clubul Colectiv. Împreună au peste 30 de ani de experienţă în terapie intensivă.

Veronica Gava, asistentă maternitatea Bucur: „Nimeni nu a mai văzut aşa ceva şi noi, probabil că prin natura meseriei, ar trebui să fim familiarizaţi cu durerile că suntem o secţie de terapie intensivă de copilaşi, de prematuri... se întâmplă şi aici lucruri groaznice, când unii copilaşi nu supravieţiuesc, dar aşa iad ca vineri noaptea nu!”.

Daniela Minea, asistent medical Maternitatea Bucur: „Cel mai şocant moment pentru mine a fost a doua zi când a ieşit unul din cei de acolo şi a declarat că "cine a fost mai puternic, a scapat!" S-au călcat pur şi simplu în picioare”.

Rodica Ceauş, medic pediatru Maternitatea Bucur: „Cei de la SMURD şi de la salvări erau în genunchi lângă pacienţi, resuscitând la ei, unii la lumina farurilor de la maşinile de pompieri, alţii la nişte cameramani care nu au mai filmat şi au pus lumina pe pacient şi asistentele care reanimau în tăcere”.

Deşi îşi găseşte cu greu cuvintele pentru a descrie clipele de coşmar prin care a trecut, asistenta Veronica Gava îşi aminteşte de un moment care i-a dat putere să meargă mai departe.

Veronica Gava: „Au scos un băiat, l-au urcat în salvare după ce i-am acordat primul ajutor. L-am rugat să nu mişte mâna pentru că trebuia să-i prind o branulă şi era ars... trebuia să caut o porţiune din piele , dar.. trăia! Asta era important şi m-a strâns de mână. Nu ştiu cine este, nici măcar nu-mi amintesc fizionomia”.

Peste 20 de asistente şi medici ai maternităţii Bucur şi-au oferit ajutorul fără să stea pe gânduri. Unii dintre cei care sunt acum în viaţă le datorează lor acest lucru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...