În plină anchetă a crimelor, șeful Poliţiei Caracal, numit în funcţie luna trecută, se pensionează

Data publicării:
gheorghe dinca caracal reconstituirea
Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Şeful Poliţiei Caracal, Costel Ghimiş, se va pensiona începând cu data de 1 octombrie, la mai puţin de două luni de când ocupă, prin împuternicire, această funcţie, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse oficiale, Ghimiş a depus în urmă cu două zile raportul în vederea pensionării şi îşi va continua activitatea de la conducerea Poliţiei Caracal până la finalul lunii septembrie.

Comisarul-şef Costel Ghimiş, conduce Poliţia Caracal începând din data de 5 august. El a fost anterior şef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Caracal, iar în 2017, timp de câteva luni, a fost şef al Poliţiei Caracal.

La finalul anului 2017 Ghimiş a încercat să ocupe postul de şef al Poliţiei Caracal prin concurs, însă funcţia a fost obţinută de Nicolae Mirea, care a luat o notă mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale.

Nicolae Mirea a fost înlocuit de la conducerea Poliţiei Caracal la finalul lunii iulie, din cauza modului în care a fost gestionat cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, iar în luna august s-a pensionat.

După dispariţia Alexandrei Măceşanu, la conducerea Poliţiei Caracal şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a urmat un adevărat val de înlocuiri, plecări şi pensionări.

S-au mai pensionat în ultimele două luni Nicolae Mirea, fostul şef al Poliţiei Caracal, şefa Secţiei de Poliţie Rurală Osica (la care este arondată şi comuna Dobrosloveni), Violeta Mirea, şi adjunctul IPJ Olt, Laurenţiu Neţoiu, acesta din urmă fiind împuternicit în funcţie pe 29 iulie.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”