Laura Codruța Kovesi: La peste jumătate din dosarele DNA nu s-a folosit supravegherea tehnică

Data publicării:
KOVESI-1

La circa 25 % dintre dosarele instrumentate de DNA s-a folosit serviciul tehnic al SRI.

„Am avut 357 de rechizitorii care s-au întocmit în DNA în anul 2015. Dintre acestea, în mai mult de jumătate dintre dosare nu s-au folosit măsuri de supraveghere tehnică. În 52% din dosarele DNA nu avem măsuri de supraveghere tehnică, deci nici interceptări, nici înregistrări ambientale. Din cele 357 de dosare trimise în instanță, aproximativ 25% dintre aceste dosare au măsuri care au fost puse în aplicare și cu sprijinul tehnic al SRI", a spus Kovesi la un post de televiziune.

Șefa DNA a explicat că supravegherea tehnică nu se referă numai la interceptări, ci și la alte tipuri de măsuri, cum ar fi accesul la un sistem informatic, localizarea anumitor posturi telefonice, înregistrări ale unor convorbiri care se poartă prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare sau înregistrări care au loc într-un mediu privat ori într-unul public.

Kovesi a reiterat faptul că paragraful din motivarea deciziei CCR privind interceptările care face referire la dosarele aflate „pe rolul instanțelor de judecată" poate genera interpretări, punctând, însă, că are încredere în judecători.

„În opinia noastră, ca specialiști, odată ce dosarele au trecut de Cameră preliminară, această excepție nu ar putea fi invocată cu succes. Am toată încrederea în judecătorii din România că sunt suficienți de maturi și au suficientă experiență în aplicarea legii, încât să nu fie probleme atunci când discutăm de interpretarea unei decizii sau de aplicarea unor principii constituționale sau prevăzute în Codul de procedură penală", a mai spus procurorul șef al DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...