Lecţii pentru păstrarea istoriei, la Viscri: Meşterul, sufletul restaurării
„Noi folosim un amestec de doi la unu. Ăsta e praful de cărămidă. Acum, tot ce trebuie să faci este să le amesteci să se lege bine. Pentru că atunci când punem praful de cărămidă este un liant. Ce face liantul? Se aşază în jurul fiecărei mici pietre şi leagă fiecare particulă. Dacă nu îl amesteci bine, ploaia poate trece printre pietricele şi se poate infiltra în zid”, explică Henry Rumbold, meşterul zidar adus în România de prinţul Charles.
Două părţi nisip, o parte praf de cărămidă şi var. Este reţeta pentru mortarul folosit la restaurarea zidului la care muncesc voluntarii instruiţi de meşterul Fundaţiei Prinţul de Wales. Secretul, însă, este cantitatea de apă. Amestecul astfel obţinut ajunge în găurile din zid. Dar nu oricum. E important ca peretele să fie umed înainte de a pune mortarul. Dacă peretele e cald, trage prea repede mortarul, îl usucă prea repede şi nu îşi face efectul aşa cum trebuie, deci nu durează în timp.
Toate aceste secrete ale meseriei le-au învăţat ucenicii de la Henry Rumbold. Din cei 72 de ani ai săi, meşterul-zidar şi-a petrecut 44 alături de soţia sa, cu care are doi copii şi şapte nepoţi. Şi tocmai soţia a fost cea care l-a încurajat să înveţe meserie pentru ca el, la rândul său, să îi instruiască pe alţii.
„În 1969 eram jucător de rugby, trăiam singur, aveam o viaţă minunată. Şi atunci două lucruri s-au întâmplat în viaţa mea care au schimbat structura vechii mele vieţi. Am cunoscut-o pe fata visurilor mele. Şi ea m-a convins să aplic la o slujbă la Ministerul Lucrărilor Publice, la abaţia Stanbrooke, cea mai mare clădire monahală din Europa. Ea mi-a dat încredere să o fac”, povesteşte meşterul-zidar.
În Transilvania, Henry vine de 14 ani. A lucrat la restaurarea mai multor case din zonă. Acum, cu ajutorul Fundaţiei Prinţul de Wales, vrea să-i ajute pe localnicii din comuna Buneşti, judeţul Braşov, să-şi construiască un viitor. Iar primul pas îl face dăruind fiecărui ucenic o trusă cu unelte.
„Pot să vă spun că în ziua de azi uneltele sunt atât de scumpe încât să dai cuiva o trusă de scule îl poate ajuta să aibă o viaţă mai bună. Eu, fără uneltele mele, nu sunt nimic. Nu sunt meşter zidar. Nu poţi construi clădiri cu mâinile goale”, spune Henry Rumbold.
„Ce mi-aş dori în Transilvania este ca, dacă trăiesc suficient de mult, să mă întorc şi să îi văd pe aceşti (ucenici, n.r.) că sunt mai buni decât mine”, mai spune Henry.
„Cel mai grozav lucru este că toţi oamenii cu care am avut legătură şi pe care i-am instruit, 90% dintre ei au slujbe mai bune decât ale mele şi unii sunt mai buni ca mine”, mărturiseşte meşterul.
Asta speră şi ucenicii lui din România.
Răzvan are 22 de ani şi a mai lucrat în domeniu. Speră să înveţe ceva, să obţină o diplomă şi să lucreze în condiţii mai bune.
„Sper să învăţ şi eu ceva. Să am şi eu diploma mea. Să lucrez altcumva. Până acum tot salahor, tot una, tot alta. Am mai priceput şi eu câte ceva”, spune tânărul.
Răzvan este din Criţ şi este unul dintre localnicii care s-au alăturat cursului după ce a început. Este prima veste bună pentru Fundaţia Prinţul de Wales. Faptul că, pe măsură ce află, tot mai mulţi localnici îşi doresc să ia parte la acest curs în speranţa că, după ce îl termină, vor reuşi să îşi găsească mai uşor un loc de muncă.
Pe 26 iunie începe o şcoală de vară la care trainer este tot Henry Rumbold, iar un alt seminar de două săptămâni va avea loc în luna august. În total, pentru anul 2015, sunt 70 de locuri puse la dispoziţie: 50 pentru români şi 20 pentru studenţi străini care vor să vină în România, să vadă ce însemnă o casă tradiţională săsească şi care sunt metodele de recondiţionare a acestor clădiri.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
