LIGA I. Rapid – Dinamo 0-1, în derby-ul suferinţei

Data publicării:
0403 20rapid 20dinamo-52673

Iar la fel ca în ultimii cinci ani, Dinamo a continuat să le facă zile negre rapidiştilor. Încurajaţi din spate de un public fanatic, giulteştenii au fost aproape de gol la lovitura de cap a lui Nicolae Grigore. Şi Mihai Roman şi-a încercat norocul, însă şutul său a ocolit poarta lui Bălgrădean.

Dincolo, Srgian Luchin a apărut fără marcaj în careu şi a reluat peste transversală. Dinamoviştii au prins curaj, iar Marius Alexe irosit o nouă oportunitate de gol. În minutul 64, Curtean a centrat perfect pentru Dănciulescu, iar veteranul alb-roşilor nu a iertat. A fost a cincea reuşită a atacantului dinamovist în acest sezon.

La faza următoare, rapidiştii au fost aproape de egalare, la şutul puternic al lui Emil Dică. Dinamo putea câştigat mai clar derbyul din Giuleşti, însă Dandea nu a găsit ţinta din poziţie favorabilă.

S-a terminat 1-0 pentru trupa lui Cornel Ţălnar, care a ajuns la două puncte de echipa de pe locul 3, Pandurii Târgu Jiu.

Au jucat echipele:

Rapid Bucureşti: Pecanha - Al. Coman (A. Matei '89), Abrudan, Oros, N. Vasile - Grigore - Roman, E. Dică (Ciolacu '73), Grigorie, Martin (Al. Ioniţă I '58) - Herea. Antrenor: Marian Rada.

Dinamo Bucureşti: Bălgrădean - L. Rus, Luchin, D. Grigore, Muşat - C. Matei (Strătilă '86), Boubacar (Dandea '74), C. Munteanu, Curtean - Dănciulescu (A. Cristea '76), Alexe. Antrenor: Cornel Ţălnar.

Cartonaşe galbene: Grigore '10, E. Dică '33, Herea '49, Oros '90+3 / D. Grigore '8, Muşat '32, Dănciulescu '40, Boubacar '71, Bălgrădean '76, A. Cristea '78.

Arbitri: Marius Avram (central) - Octavian Şovre, Mircea Grigoriu (asistenţi) - Cătălin Popa (rezervă).

Ţălnar, impresionat de fanii rapidişti

Antrenorul dinamovist Cornel Țălnar era mulţumit la finalul partidei şi i-a felicitat pe suporterii giuleşteni pentru felul în care şi-au încurajat echipa. "Rapid a fost o echipă foarte determinată, ne-a pus mari probleme în primele 25 de minute, dar victoria noastră este absolut meritată. Felicit galeria Rapidului! Pentru mine a fost extraordinar să văd 10.000 de oameni care cântă din minutul 1 până la final, chiar dacă echipa este condusă. Se poate și în România! Îi felicit şi pe fanii noştri, deşi au fost în număr mai mic", a spus Ţălnar la Digi Sport.

La rândul său, antrenorul Rapidului, Marian Rada, a declarat: "A fost un joc echilibrat, pe care oricare dintre echipe putea să-l câştige. Noi am dominat destul de clar prima repriză, dar în a doua am cedat mijlocul terenului, în special pentru că Emil Dică nu mai putea să menţină ritmul. Am luat un gol pe o lipsă de marcaj, am acuzat probleme şi pe părţile laterale, unde fundaşii noştri fără experienţă au fost depăşiţi constant de adversari. Arbitrajul nu vreau să-l comentez, nu a influenţat în niciun fel rezultatul, a făcut şi el ce a putut".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani