Replica medicului Leon Dănăilă după ce o poză cu el la metrou a devenit virală

Data publicării:
leon danaila

Aceasta este fotografia care a fost distribuită de peste 80.000 de oameni pe Facebook.

FOTO: Facebook / Academia Cațavencu

 

Neurochirugul Leon Dănăilă, în metrou, întorcându-se de la spitalul la care operează, la 82 de ani. Oamenii şi-au exprimat admiraţia pentru modul simplu de viaţă al unuia dintre cei mai cunoscuți neurochirurgi din țară, în peste 2400 de comentarii.

Profesorul Leon Dănăilă le-a răspuns internauţilor: drumul până la metrou şi până acasă este o excelentă metodă de a face mişcare, dar şi o necesitate.

„Utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele mele pentru ceea ce înseamnă civilizaţie. Mai ales într-o capitală aglomerată, înseamnă mai puţine noxe, protejarea mediului înconjurător şi timp folosit cu folos. Este o temă la care sper că şi generaţiile următoare vor reflecta”.

Neurochirurgul a vorbit şi pentru DigiLife despre modul său de viaţă. Metroul, autobuzul şi tramvaiul sunt singurele mijloace de transport pe care le foloseşte.

Prof. univ. dr. Leon Dănăilă: „Tot operez operaţii grele, dificile, merg pe jos la serviciu ca şi înainte aproape, înainte mergeam cu maşina, acum nu mai pot să fac uz de maşină, am vândut-o, am avut nevoie de nişte bani pentru publicaţii, ştiţi că costă o mulţime de bani, dacă am publicat aproape 50 de volume, costă foarte mult”.

Neurochirurgul Leon Dănăilă dă, pe pagina sa de Facebook, şi alte exemple de personalităţi care folosesc mijloace de transport în comun, precum premierul Marii Britanii, David Cameron. Dintre liderii români, e cunoscut faptul că fostul ministru de Extrene, Bogdan Aurescu merge cu metroul.

Profesorul Leon Dănăilă a fost recent subiectul unui reportaj impresionant la BBC, şi a fost premiat de revista Foreign Policy România, pentru dedicarea față de pacienți și știința medicală.

Leon Dănăilă: „În viaţă este important să faci ceva bun. Ceva pentru ceilalţi, să nu fii egoist, să faci numai pentru tine!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Au pus câte 5 euro și au devenit milionari. 21 de prieteni au câștigat jackpotul de 123 de milioane
Pro FM
Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă...
Film Now
Fiul Angelinei Jolie și al lui Brad Pitt, apariție rară la Festivalul de Film Sundance. Cum arată acum Pax...
Adevarul
Un IT-ist din Iași și-a ajutat vărul să-și facă cont și a rămas fără toți banii. Prejudiciu de peste 21.000...
Newsweek
PSD are condiții legate de pensii ca să rămână la guvernare. Care pensionari vor primi ajutor?
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Jaclyn Smith, Cheryl Ladd și Kate Jackson, veteranele din „Îngerii lui Charlie”, reuniune după zeci de ani...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”