Șicanarea în trafic încheiată cu moartea unei persoane, în Suceava: cei doi șoferi sunt fostul soţ şi iubitul unei femei

Data actualizării: Data publicării:
sicanare
Ancheta poliţiştilor a arătat că evenimentul a fost rezultatul unei şicanări în trafic, între fostul soţ al unei femei şi actualul iubit FOTO: Monitorul de Suceava

Un grav accident rutier, în urma căruia un bărbat de 31 de ani a murit şi o fetiţă de patru ani a fost grav rănită, a avut loc în judeţul Suceava. Ancheta poliţiştilor a arătat că evenimentul a fost rezultatul unei şicanări în trafic, între fostul soţ al unei femei şi actualul iubit. În urma evenimentului, şoferul care a condus agresiv, provocând accidentul, a fost reţinut.

Evenimentul a avut loc marţi seară, în jurul orei 21:45, pe raza localităţii Frătăuţii Vechi din judeţul Suceava.

„Din primele verificări s-a constatat că un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani din municipiul Rădăuţi, în timp ce rula pe DJ 178C, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod. În urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 31 de ani din municipiul Rădăuţi, pasager pe scaunul dreapta faţă de autoturism, dar şi rănirea gravă a unei minore in vârstă de 4 ani, pasageră în acelaşi vehicul.

Întrucât in cadrul cercetărilor au rezultat mai multe inadvertenţe şi suspiciuni cu privire la eveniment, la nivelul Poliţiei Municipiului Rădăuţi a fost constituită o echipa operativă complexă coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Astfel, în urma cercetării locului faptei, a desfăşurării de activităţi investigative şi a administrării materialului probator, au fost obţinute indicii temeinice cu privire la o şicanare anterioară în trafic cu un alt vehicul condus de către un tânăr de 22 de ani din comuna Frătăuţii Noi, jud. Suceava”, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Suceava.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că tânărul de 22 de ani care ar fi cauza accidentul, şicanându-l pe şoferul de 39 de ani, este actualul iubit al fostei soţii a bărbatului.

După ce şoferul din Rădăuţi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, în urma şicanelor, prietenul său, aflat pe scaunul din dreapta şoferului, a fost aruncat prin parbriz şi a murit pe loc.

Pe locul din spate se afla fiica şoferului, care a fost grav rănită la cap. Copilul în vârstă de patru ani a fost dus la spital.

Șoferului de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. El este suspectat de comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, ancheta desfăşurându-se sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...