Tânăr de 17 ani reţinut de poliţişti după ce a ucis un câine şi a schingiuit un altul

Data actualizării: Data publicării:
tanar cu catuse la maini condus de doi politisti
Tânăr de 17 ani reţinut de poliţişti după ce a ucis un câine şi a schingiuit un altul. Foto: newsbucovina.ro

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost reţinut de poliţişti, miercuri, după ce a ucis prin acte de cruzime un câine şi a rănit un altul, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.

Sursa citată a precizat că, la data de 11 februarie 2022, poliţişti de la Biroul Pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Suceava au fost sesizaţi prin plângere de către reprezentanta unei asociaţii pentru protecţia animalelor despre faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani şi 11 luni, domiciliat în satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, a ucis prin cruzimi un exemplar canin, faptă săvârşită pe raza comunei Horodniceni.

Cu ocazia cercetării locului faptei, respectiv la o locuinţă din localitatea Horodniceni, a fost identificat un alt câine din rasă comună ce prezenta mai multe leziuni în zona gâtului şi a pieptului, motiv pentru care organele de cercetare ale poliţiei judiciare au dispus plasarea animalului în adăpost.

În cauză a fost întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept” şi „rănirea sau schingiuirea animalelor”.

Minorul a fost expertizat psihiatric, constatându-se că a săvârşit faptele cu discernământ.

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus măsura reţinerii inculpatului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept” şi „rănirea sau schingiuirea animalelor”, constând în aceea că, la data de 9 februarie 2022, inculpatul din localitatea Paltinu a ucis prin cruzimi un exemplar canin, fapta fiind săvârşită în spatele locuinţei cumnatului său, din Horodniceni.

În aceeaşi zi, inculpatul a rănit cu intenţie un alt exemplar canin, animal care a fost identificat în data de 11 februarie 2022 cu ocazia efectuării cercetării locului faptei la locuinţa cumnatului său, animalul prezentând mai multe plăgi, fiind plasat în aceeaşi zi în adăpost.

Inculpatul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava, potrivit Agerpres.

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor urmează să continue cercetările faţă de inculpat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluţie procedurală corespunzătoare.

Acesta este al doilea caz din judeţ de reţinere a unui tânăr pentru maltratarea animalelor din acest an, după ce pe 6 ianuarie 2023, poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor Suceava au dispus măsura reţinerii faţă de un tânăr în vârstă de 21 ani care folosea animale vii (iepuri) pentru dresajul unor câini.

În conformitate cu prevederile legale, relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani se fac din meditații în România. Doar 12.500 de persoane au declarat veniturile la ANAF în 2025
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...