Un bărbat a atacat cu toporul un polițist, în Harghita. Omul legii nu a folosit arma pentru că erau copii în jur

Data publicării:
politia1

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din orașul Vlăhița, județul Harghita, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a atacat cu toporul un polițist și apoi a încercat să fugă în pădure, transmite corespondentul MEDIAFAX. El va fi prezentat, joi, instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii din orașul Vlăhița, județul Harghita, au reținut, miercuri, un bărbat în vârstă de 32 de ani care a atacat un polițist cu un topor și apoi a încercat să fugă în pădure, însă a fost prins și imobilizat.

„La data de 05.06.2019, în jurul orei 10.00, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vlăhiţa, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, a fost atacat cu un topor de un bărbat de 32 de ani, din comuna Căpâlnița, pe fondul unei atitudini agresive mai vechi a celui în cauză. Poliţistul s-a eschivat în faţa loviturii de topor, aceasta oprindu-se în poarta de acces a unui imobil, apoi l-a îndepărtat pe agresor şi a evitat folosirea armamentului din dotare, întrucât în imediata apropiere se aflau mai multe persoane, inclusiv copii”, a declarat Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita.

După acest incident, bărbatul s-a îndreptat, cu o căruţă, către o zonă împădurită. La fața locului s-a deplasat imediat o echipă operativă de la IPJ Harghita, care a început căutarea agresorului.

Bărbatul a fost găsit la liziera unei păduri, unde a fost imobilizat şi deposedat de toporul pe care îl avea asupra sa, iar apoi a fost condus la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor.

„Iniţial, cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, iar după stabilirea încadrării juridice în ultraj cu referire la infracțiunea de tentativă la omor calificat, dosarul a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. În urma activităților de urmărire penală efectuate, procurorul de caz a dispus reținerea pe o perioadă de 24 ore a inculpatului”, a spus reprezentantul IPJ Harghita.

Bărbatul va fi prezentat, joi, instanței cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Senatorii pregătesc creșterea pensiilor civile și militare. 10 proiecte de lege îi vizează pe pensionari
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”