VIDEO. Femeia caporal care sparge ziduri cu pumnul

Data actualizării: Data publicării:
femeia

Sunt femei care servesc ţara cu forţa şi hotărârea unui batalion de soldaţi. Nimic nu pare greu pentru ele. Astăzi o cunoaştem pe Vera, caporalul care sparge cu pumnul ziduri la antrenament, dar spune că dincolo de cagulă este o persoană sensibilă. Şi bucureștenii au avut ocazia să o cunoască, alături de colegii ei de la forţele tereste. De ziua lor, militarii şi-au prezentat tehnica militară şi au făcut demonstraţii de autoapărare.

Faceţi cunoştinţă cu Vera Serbov. Cu fața acoperită, greu îți dai seama că în spatele pumnului puternic stă o femeie de 32 de ani. Luptă cot la cot cu colegii săi bărbați, și, dacă este nevoie, poate să pună duşmanul la pământ dintr-o mișcare.

Vera Serbov: Am dat cu pumnul gol. Am dat eu puțin cam strâmb, de obicei n-ar trebuie să se întâmple, dar asta înseamnă că a fost real.

Pentru situații reale, dintre cele mai grele, se și pregătește în fiecare zi. A visat să devină soldat și de nouă ani face parte din batalionul de poliție militară. Specializarea ei este autoapărarea.

Vera Serbov: Autoapărare, aducerea la sol a inamicului și capturarea lui fizică. E adrenalină Mare, nu prea le mai simți, pentru că ceea ce faci faci de drag.

Exercițiile demonstrative pe care le-au făcut Vera și colegii ei au impresionat sute de oameni, care au mers să îi cunoască pe militarii forțelor terestre române ce şi-au aşteptat oaspeţii în Parcul Tineretului.

Poate că pentru adulți mașinăriile de război par înfricoșătoare, însă pe copii cu siguranță îi fascinează. Au fost sute de puști care au stat la coadă pentru a urca în tancurile armatei.

Dacă 364 de zile sunt la datorie, o zi pe an, pe 23 aprilie, soldații Statului Major al Forţelor Terestre sărbătoresc. Mai puțin cei care sunt și acum în teatrele de război din lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să lucrezi ca asistent medical pentru o pensie cât mai mare. Regula pe care mulți o află...
Digi FM
Ce note a luat Marian Godină la BAC? Polițistul era la un pas să rămână corigent: „Nu mă văzuse niciodată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Pensiile cresc azi în Bulgaria. Vor fi cu 20€ mai mari ca la noi. Pensionarii români au pierdut 120€ în 2 ani
Digi FM
Florin Negruțiu, despre ruptura Georgescu – Alexandrescu: „A fost o execuție în direct!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Reese Witherspoon, mai îndrăgostită ca niciodată la 50 de ani. Secretul relației cu un finanțist german de...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...