Zimbrii din Neamţ s-au adaptat în sălbăticie

Data publicării:
zimbri wikipedia

Cei 20 de zimbri lăsaţi în liberate în pădurile din Neamţ au la dispoziţie o suprafaţă imensă în care să se plimbe în voie, astfel încât angajaţii Parcului Natural Vânători folosesc aparatură specială de monitorizare. Rezultatele de până acum, spun specialiştii, sunt excelente.

În ultimii trei ani, de când au fost eliberaţi, zimbrii au explorat peste 20.000 de hectare. Asta înseamnă că într-o zi au mers chiar şi 20 de kilometri căutând hrană.

Bizonii europeni se descurcă fără probleme pe cont propriu. Mai mult, unii dintre ei au făcut şi pui.

Suntem a patra ţară din Europa care avem şi în libertate, după Ucraina, Slovenia şi Austria, specie care, de la noi din ţară, a dispărut aproximativ acum 120 de ani şi cu eforturi mari am reuşit să-i reaşezăm în sălbăticie”, spune Sorin Chiţoi, inginer silvic.

Zimbrii sunt monitorizaţi prin GPS pentru ca reprezentanţii parcului să ştie în orice moment unde sunt.

Pe lângă cei 20 de zimbri care umblă nestingheriţi prin păduri, în Neamţ mai sunt alte 16 exemplare în semi-libertate.

„O să mai dăm drumul în continuare. Socotelile pe care le-am făcut arată că, eu ştiu, capacitatea de suport ar fi în jur de 60-80 de exemplare, poate un pic mai mult”, spune Sebastian Cătănoiu, şeful Administraţiei Parcului Natural Vânători din Neamţ.

Costul de întreţinere pentru fiecare exemplar este de 4.000 de lei pe an, ceea ce presupune hrana pe durata iernii şi tratamentele medicale necesare. Proiectul de reintegrare în libertate a zimbrilor este finanţat din fonduri europene şi pentru asta s-au alocat 400.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...