News Alert DOCUMENT. Guvernul a adoptat măsurile care intră în vigoare sâmbătă. Calendarul relaxărilor, în funcție de țintele de vaccinare

Data actualizării: Data publicării:
Florin Cîțu la o conferinta
Premierul Florin Cîțu Foto: Facebook/ Guvernul României

Guvernul a adoptat hotărârea care prevede relaxarea măsurilor începând de sâmbătă. Se elimină obligativitatea măştii în spaţii deschise şi se renunţă la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, a anunțat Florin Cîțu după ședința de Guvern.

Premierul a mai anunțat că programul restaurantelor și teraeselor se încheie la ora 24.00, competițiile sportive în spații deschise se pot desfăşura cu spectatori, cu ocuparea a 25% din locuri. La aceste evenimente vor participa doar persoane vaccinate sau persoane care prezintă un test negativ pentru coronavirus, a precizat Cîțu.

De asemenea, spectacole de tip drive in sunt permise numai dacă ocupantii maşinii sunt membri ai aceleiași familii sau a cel mult 4 persoane din alte familii.

„Este primul act normativ pe care-l adoptăm prin care începem revenirea la normalitate. Aceste măsuri sunt până la 1 iunie. De la 1 iunie, o parte dintre aceste măsuri vor fi relaxate, dar sunt şi altele şi sunt prezentate în hotărârea CNSU”, a precizat Cîțu.

Descarcă AICI Hotărârea CNSU privind măsurile de relaxare.

Hotărârea adoptată în această seară prevede un calendar al relaxării, în funcție de țintele de vaccinare stabilite de autorități.

Masca de protecție

Masca va fi obligatorie în spațiile publice, începând din 15 mai, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție doar în următoarele spații deschise: stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise.

De asemenea, începând cu 1 august, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesității portului măștii de protecție în toate spațiile închise.

Cum vor funcționa restaurantele, cluburile și discotecile

Începând de sâmbătă, restaurantele și cafenelele vor putea fi deschise între orele 05:00-24:00. La interior, acestea vor putea funcționa cu până la 50% din capacitate maximă, dacă incidența este mai mică de 3 la mie.

De la 1 iunie, dacă incidența rămâne sub acest prag și se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, capacitatea poate crește la 70%, iar de la 1 iulie restaurantele vor putea funcționa la capacitate maximă.

Administratorul poate permite însă accesul mai multor persoane cu condiția ca acestea să facă dovada că s-au vaccinat împotriva COVID și au trecut 10 zile de la rapel.

Cluburile și discotecile se pot redeschide de la 1 iunie, la capacitate de 50%, dar numai cu participarea persoanelor care au dovada că s-au vaccinat împotriva COVID și au trecut 10 zile de la rapel. De la 1 iulie, capacitatea crește la 70%, iar de la 1 august, la 100%, dar rămâne condiția clienților vaccinați.

Spectacole

Începând din 15 mai, activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Numărul de spectatori crește la 1.000 de persoane din 1 iunie, la 2.500 de persoane din 1 iulie și la 5.000 de persoane din 1 august, dacă se ating țintele de vaccinare și incidența rămâne sub 3 la mie.

De mâine, competițiile sportive pot fi organizate în spații deschise cu spectatori, cu capacitate de cel mult 25%. Începând cu 1 iulie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, capacitatea crește la 50%. Incidența trebuie însă să rămână sub 3 la mie.

Începând din 1 iunie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare, va fi permisă circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale de până la 8 persoane care nu aparțin aceleiași familii. De la 1 iulie, numărul crește la 10 persoane.

Nunți, botezuri și petreceri

Până la 31 mai, este menținută interdicția organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise.

Însă, începând cu data de 1 iunie 2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise va fi permisă cu participarea a maximum 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

De la 1 iulie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data 1 august 2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maximum 150 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană, iar toți participanții fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, propune CNSU.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...