DNA confirmă că dosarul achiziției de vaccinuri COVID-19 este încă în lucru. Ce reclama Pfizer în plângerea depusă la instanța belgiană

Data publicării:
ID32597_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sigla DNA. Inquam Photos / Alexandru Busca

Direcția Națională Anticorupție (DNA) încă are în lucru dosarul achiziției de vaccinuri COVID-19, la aproape cinci ani după ce a anunțat prima dată declanșarea cercetărilor în acest caz. Ultima actualizare publică pe această temă a fost făcută în anul 2023, când procurorii anunțau că i-au pus sub urmărire penală pe foștii miniștri ai Sănătății Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, dar și pe fostul prim-ministru Florin Cîțu și fostul secretar de stat Andrei Baciu. Plângerea depusă de Pfizer în instanță are legătură cu unul dintre contractele vizate de DNA în această anchetă. 

Digi24.ro a cerut DNA pe parcursul zilei de 1 aprilie, data la care a apărut informația că România a pierdut procesul cu compania Pfizer pe tema achiziției de vaccinuri COVID-19, să menționeze în ce stadiu se află cercetările din acest dosar.

„Dosarul la care faceți referire se află în lucru iar, în acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei în afară de cele comunicate deja oficial prin comunicate (...) nu pot fi puse la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001, art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală („Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”) și art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară”, potrivit răspunsului transmis de DNA la solicitarea Digi24.ro.

Acuzațiile procurorilor DNA în acest dosar

Inițial, în anul 2021, DNA a anunțat că a deschis un dosar penal „având ca obiect modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID-19, de la declanșarea pandemiei până în prezent”.

Doi ani mai târziu, în anul 2023, parchetul anticorupție menționa că a pus sub urmărire penală trei persoane pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. 

Cele trei persoane erau fostul premier Florin Cîțu (PNL), dar și foștii miniștri ai Sănătății - Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă (USR). 

Procurorii DNA cercetau „aspectele legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin”.

„Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane (n.r. Miniștrii Sănătății) față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia (n.r. Premierul Florin Cîțu), ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, se mai arăta în comunicatele transmise de DNA la acea vreme.

Ulterior, tot în decembrie 2023, în acest dosar a fost pus sub urmărire penală și fostul secretar de stat de la Ministerul Sănătății, Andrei Baciu (PNL), inclus în aceeași categorie cu foștii miniștri ai Sănătății.

De atunci și până în prezent, DNA nu a mai comunicat oficial pe tema acestui dosar. 

Nicușor Dan: „Un dosar deschis de mulți ani care nu avansează”

Despre acest dosar a vorbit recent și președintele Nicușor Dan, în contextul în care îl numise pe fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, drept consilier onorific.

„Înainte de a face această numire, mi-am luat toate informațiile. e aici ca în multe alte cazuri – nu o să spun că procurorul are sau nu dreptate. E un dosar deschis de mulți ani și care nu avansează”, declara Nicușor Dan la un post de televiziune, în noiembrie 2025.

Președintele României mai sublinia că DNA „poate să facă un efort în astfel de cazuri”. 

„Cred că Parchetul poate să facă acest efort de a soluționa aceste cazuri: clasare sau trimitere în judecată. E un dosar deschis de multă vreme și în care nu se întâmplă nimic”, a mai punctat Nicușor Dan.

Între timp, România a pierdut procesul cu Pfizer

Pe 1 aprilie 2026, un tribunal din Belgia a decis în primă instanță că România trebuie să plătească 600 de milioane de euro companiei Pfizer pentru comenzile date în anul 2021 și neonorate.

„Se observă că România nu a îndeplinit condițiile de încetare a acordului de cumpărare și că România nu a reușit să demonstreze că acordul - în special în ceea ce privește prețul și numărul de doze - a reprezentat un abuz de putere dominantă a Pfizer”, potrivit instanței belgiene.

Vestea a generat reacții puternice și un scandal între PSD și USR, în special între foștii miniștri ai Sănătății Alexandru Rafila (PSD), Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă (USR). Mai multe detalii:

Obiectul procesului derivă din contractele vizate de procurorii DNA și este legat de un contract semnat în 2021, în perioada în care ministru al Sănătății era Ioana Mihăilă, dar care are legătură și cu perioada mandatului lui Alexandru Rafila. 

WhatsApp Image 2026-04-01 at 19.55.43
Situația contractelor de vaccinuri COVID-19, prezentată de Ministerul Sănătății / Sursă foto: Digi24

Ce reclama Pfizer în plângerea depusă la instanță

În anul 2023, când pandemia de COVID-19 în România și Uniunea Europeană se ameliorase, Comisia Europeană și Pfizer au încheiat un amendament care presupunea reducerea numărului de doze contractate de fiecare țară și extinderea livrării, din anul 2023 și până în anul 2026, după cum arăta Context.ro în 2024.

Guvernul României, reprezentat în 2023 de ministrul Sănătății Alexandru Rafila, a refuzat să semneze acest amendament, astfel că a rămas cu prevederile stabilite în contractul inițial din 2021 (semnat de fosta ministră USR, Ioana Mihăilă), care obliga țara noastră să cumpere 32 de milioane de doze de vaccin până în iunie 2023.

„Dacă ar fi făcut acest lucru (n.r. Guvernul României să semneze amendamentul), i-ar fi permis să reducă numărul total de doze achiziționate, să reducă volumele care urmau să fie livrate în 2023 și să repartizeze livrarea dozelor rămase pe perioada 2023 până la sfârșitul anului 2026”, arăta Pfizer în plângerea depusă în instanță, potrivit publicației citate. 

Ministerul Sănătății a subliniat în 2023 că a refuzat să semneze amendamentul din cauza „condițiilor propuse”, anume plata compensatorie a dozelor de vaccin, fără să ofere detalii despre costurile pe care acea plată le presupunea. Guvernul ceruse pe 27 iunie 2023 ca Pfizer să amâne livrarea de vaccinuri „pentru o perioadă nespecificată”.

„Solicitarea României este cu atât mai surprinzătoare cu cât a decis să nu adere la Amendamentul (…) care tocmai i-ar fi dat posibilitatea de a reduce volumul de doze achiziționate pentru a fi livrate și de a amâna livrarea dozelor rămase, care i-ar fi permis să facă faţă dificultăţilor invocate”, mai arată compania farmaceutică Pfizer în plângerea obținută de Context.ro în 2024.

Pfizer mai sublinia că a cerut Guvernului să participe la o mediere, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, pentru a nu ajunge în instanță, însă la această solicitare Executivul „nu a răspuns niciodată”.

În cererea de chemare în judecată, compania farmaceutică a cerut României să respecte contractul și să achite, pe lângă valoarea dozelor de vaccin, „o dobândă la rata de finanțare a Băncii Centrale Europene plus 5 puncte”. Cheltuielile de judecată erau stabilite la 22.500 de euro.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vârsta de pensionare a femeilor crește din nou. Cum se modifică pragul în fiecare an până în 2035
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”