E. Udrea a ieşit din penitenciar: A fost destinul meu să cunosc această experienţă. Îi mulţumesc în mod special lui T. Băsescu pentru că a continuat să creadă în mine

Data publicării:
elena udrea cu ziaristi facebook-1

ACTUALIZARE 19.03  Elena Udrea, plasată joi în arest la domiciliu, nu a putut ajunge acasă imediat. După ce a fost eliberată din penitenciar, ea a mers la Secţia 14 Poliţie, unde a stat câteva ore, întrucât în decizia de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu nu a fost trecută adresa la care ea locuieşte, ci cea scrisă în buletin.

Elena Udrea a trebuit să aştepte ca avocatul să se întoarcă la instanţă, pentru a fi îndreptată eroarea materială existentă în decizie. Mai exact, judecătorii au stabilit ca Elena Udrea să execute arestul la domiciliul scris în buletin, însă locuinţa de la acea adresă a fost închirită de fostul ministru unor chiriaşi.

Astfel, grefierul instanţei a trebuit să modifice decizia de joi, astfel încât Udrea să poată merge la apartamentul în care ea locuieşte.

La ieșire, Elena Udrea a declarat că în cele patru ore petrecute la Secția 14 Poliție a stat într-un birou, nu în arest și că detaliile în legătură cu această procedură le va da avocatul ei.

Întrebată care va fi primul lucru pe care îl va face când ajunge acasă, ea a răspuns că un duș.

ACTUALIZARE 17.46. Tot în arest la domiciliu vor fi judecați şi fostul preşedinte al Federaţiei de Box, Rudel Obreja, principalul beneficiar al fondurilor ce ar fi fost acordate ilegal de Elena Udrea pentru organizarea Galei Bute, precum și Tudor Breazu, administratorul moşiei Elenei Udrea de la Nana.

ACTUALIZARE 14.11. Elena Udrea a ieşit din penitenciar şi a făcut mai multe declaraţii presei:

A fost destinul meu să cunosc această experienţă. Şi familiile arestaţilor îşi pun speranţa că ieşind de aici pot face ceva pentru ei, pentru justiţia care se face de multe ori cu abuzuri.

Aici, la Târgşor, echipa care conduce această instituţie este formată din oameni minunaţi care încearcă cu foarte mult suflet că compenseze lipsa resurselor. Au nevoie de sprijin.


Femeile de aici au acasă familii, copii, poate au greşit, dar merită să trăiască aici decent. Nu a fost uşor, ştiam ce mă aşteaptă de ani, sunt parte a clasei politice şi ştiu ce se poate întâmpla atunci când măcar o parte din justiţie se lasă controlată dacă nu de politicieni, atunci de orgolii.

Faptul că am putut să ies azi pe această poartă arată că justiţia are o şansă, există profesionişti, oameni curajosi, corecţi care pot face ca justiţia să fie dreaptă. 

Mă bucur că ies de aici, am primit sute de scrisori de la oameni ajunşi în spatele gratiilor care îşi pun speranţa că voi putea schimba ceva. Voi rămâne în politică pentru că sunt foarte multe lucruri de schimbat.

Le mulţumesc celor care au vorbit cu onestitate despre situaţia în care mă aflam, şi în mod special preşedintelui Traian Băsescu pentru că a continuat să creadă în mine.

Nu l-am sunat. 

Poate s-au generat frustrări, politicienii nu sunt iubiţi, dar dacă ar fi să pedepsim clasa politică, ar trebui să fiu printre ultimii pedepsiţi.


Decizia instanţei supreme nu mai poate fi contestată.

Decizia este executorie începând de astăzi.

Instanţa a admis o contestaţie făcută de Elena Udrea la măsura de prelungire a arestului preventiv, măsură impusă de instanţă în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciarul Târgşor, unde se află din 30 aprilie, în urma unui transfer.

Măsura arestului la domiciliu a fost luată şi pentru Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box şi pentru Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Ce pensie trebuie să ai ca să pui și bani deoparte? Mâncarea costă 1.000 lei. Facturile: 550, medicamente: 320
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...