Paramedic SMURD din Constanța, arestat pentru corupere și agresiune sexuală a unei minore

Data publicării:
barbat cu catuse
Bărbat cu cătușe. Foto: Guliver/GettyImages

Un paramedic SMURD din Constanța, comandant echipaj și conducător autospeciale la ISU Dobrogea, a fost arestat de Tribunalul Militar București, sub acuzația că a abuzat sexual o minoră, scrie publicația Focus Press. El a fost suspendat din funcție.

Judecătorii Tribunalului Militar București au decis vineri arestarea pentru 30 de zile a plt. adj Adrian Strătilă, acuzat de agresiune sexuală, racolarea minorilor în scop sexual și coruperea sexuală a minorilor.

"Admite propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, formulată conform art.224 C.pr.pen. în dosarul nr.488/P/2021 privind pe inculpatul plt. adj. STRĂTILĂ ADRIAN. În baza art.226 alin.1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art.223 alin.1 lit. b) şi c) şi alin.2 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu 28.05.2021 până la 26.06.2021 inclusiv, a inculpatului plt. adj. STRĂTILĂ ADRIAN din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de agresiune sexuală prev. de art.219 alin.1 și alin.2 lit. c) C.pen. şi racolarea minorilor în scopuri sexuale prev. de art.222 alin.2 C.pen. rap. la art.221 alin.4 C.pen. (ambele privind persoana vătămată ….), agresiune sexuală prev. de art.219 alin.1 și alin.2 lit. c) C.pen., cu aplic art.35 alin.1 C.pen. şi coruperea sexuală a minorilor prev. de art.221 alin.4 C.pen. (ambele privind persoana vătămată ….), totul cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. În baza art.226 C.pr.pen. raportat la art.230 C.pr.pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului plt. adj. Strătilă Adrian pentru perioada menţionată. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv onorariul avocatului din oficiu desemnat inculpatului, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.05.2021, ora 13.50, în prezenţa inculpatului. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  2/2021  28.05.2021", se arată în minuta instanței.

Potrivit unor surse citate de Focus Press, bărbatul ar fi abuzat o minoră de 14 ani.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a anunțat că Adrian Strătilă, care lucrează din 2007  la această unitate, a fost suspendat pentru 30 de zile din funcție.

"Bărbatul (Adrian Strătilă - n.r.) este angajatul ISU CT din anul 2007, fiind încadrat ca și comandant de echipaj și șofer. Până acum nu a avut niciodată abateri de natură profesională. Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța nu admite și nu încurajează astfel de comportamente, de care ne dezicem complet. Instituția noastră pune accent pe moralitate, disciplina și respect fata de oameni. La nivelul Inspectoratului s-a luat măsură suspendării raporturilor de munca ale acestuia pt 30 de zile, iar ulterior se va decide mai departe", a transmis ISU Constanța.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dacă soții divorțează. Cum se împart casa, mașina...
Digi FM
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am votat ca să ne...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Prietenele Courteney Cox și Lisa Kudrow, apariție rară împreună în public. Actrițele din „Friends”, la cină...
Adevarul
Putin vrea ca NATO să-și retragă trupele din Polonia și țările baltice. Condițiile Rusiei pentru încheierea...
Newsweek
Cum să nu te izolezi după pensionare? Sfaturile unui psihoterapeut pentru a-ți face prieteni și obiceiuri noi
Digi FM
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au strâns peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la...
Digi Animal World
Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul
Film Now
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl...
UTV
Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă...