Primarul din Giurgiu, reținut pentru pornografie infantilă. El a încercat să cumpere tăcerea părinților cu un teren agricol

Data publicării:
primar pnl giurgiu Silviu Cazacu
Primarul comunei Izvoarele, județul Giurgiu. Foto: captură video Digi24

Primarul din comuna Izvoarele, județul Giurgiu, Silviu Marius Cazacu, a fost reținut de procurorii DIICOT într-un dosar de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor. Edilul este acuzat că a solicitat unei fete de 13 ani imagini cu caracter sexual explicit, iar ulterior a încercat să determine părinții minorei să nu sesizeze autoritățile, oferindu-le în schimb un teren agricol, potrivit unui comunicat oficial al instituției.

Anchetatorii au efectuat percheziții la Primăria Izvoarele și la locuința edilului, în urma unei sesizări depuse de părinții unei fete de 13 ani. Atunci, primarul a recunoscut că a trimis mesaje și imagini indecente minorei, susținând însă că ar fi fost victima unei înscenări pe rețelele sociale.

Potrivit comunicatului DIICOT, „la data de 20 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 46 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor”.

Anchetatorii arată că faptele ar fi avut loc în perioada august–septembrie 2025, potrivit probelor administrate.

„Inculpatul a solicitat, în cadrul unei conversații online, unei victime minore (13 ani) să producă și să-i transmită prin intermediul unei rețelei sociale imagini în ipostaze sexuale explicite. Cu aceeași ocazie, inculpatul a trimis persoanei vătămate un material pornografic”, se arată în comunicat.

DIICOT susține că, ulterior, în luna ianuarie 2026, inculpatul ar fi încercat să influențeze părinții minorei pentru a nu sesiza autoritățile.

„Inculpatul, împreună cu o altă persoană, a încercat să determine (prin corupere) părinții minorei să nu sesizeze organele de urmărire penală/instanța civilă, să îşi retragă/să nu dea declarații într-o cauză penală/civilă, oferindu-le acestora în schimb un teren agricol”, se mai arată în comunicatul transmis.

Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu. 

Procurorii precizează că „pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ricky Martin, după apariția de la Super Bowl: „Un tsunami de emoții!”. Fanii, după imaginile cu el și Bad...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Când a realizat URSS că a pierdut Războiul Rece. Momentul în care doctrina sovietică s-a prăbușit în deșert
Newsweek
Ministrul muncii dă vestea cea mare pensionarilor. Pensia crește cu 381 lei. Cât va fi punctul de pensie?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online