Sari la conținut

Cum se schimbă un bec în arhiva SIPA

Declaraţia fostului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, despre cei patru oameni care au intrat în arhiva cu secretele magistraţilor să schimbe un bec, a provocat şi uimire, şi hohote de râs. Dincolo de amuzament, legea e foarte clară şi prevede proceduri stricte pentru astfel de intervenţii. Reglementează până şi modul în care trebuie să arate astfel de camere unde sunt păstrate, sub pază strictă, secrete de stat, relatează Digi24.

Dezvăluirea numelor celor care au intrat în arhiva SIPA în ultimii zece ani a ridicat mai multe semne de întrebare. Controversat a fost în special ultima intrare, cea din decembrie 2013, necoperită de vreo procedură de inventariere a dosarelor - proces care se încheiase de cinci ani. Mai ales că actele sunt păstrate într-o zonă de securitate, sub sigiliul ministrului Justiţiei.

Legislaţia este foarte clară: încăperile în care sunt păstrate informaţii secrete au obligatoriu gratii la ferestre şi uşi, care sunt în permanenţă încuiate, păzite şi supravegheate video. Încuietorile se schimbă cel puţin din şase în şase luni, iar accesul cu telefoane, camere video, foto sau orice alte mijloace de înregistrare este complet interzis.

Niciodată cineva nu intră singur în spaţiul destinat documentelor secrete, ci e însoţit de cel puţin o altă persoană.

Regula e valabilă şi pentru intervenţii tehnice: meseriaşul este obligatoriu autorizat pentru nivelul de secretizare al documentelor.

În decembrie 2013, trei angajaţi ai Administraţiei Penitenciarelor, unde se păstrează arhiva SIPA, şi consilierul de atunci al ministrului Justiţiei intră în încăpere, aşa cum reiese din documente. Explicaţia: a fost raportată o problemă a sistemului de iluminat.

Reporter: De câţi angajaţi de la Ministerul Justiţiei a fost nevoie pentru a schimba un bec?

Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei: A fost nevoie de o comisie pentru că aşa cere legea. În zonele cu restricţie de acces trebuie o comisie, ca să nu fie doar o singură... respectivii trebuie să fie din Ministerul Justiţiei, cu autorizaţie de acces în zone cu restricţii.

Dacă becul s-a ars, mi se pare credibilă (râde, n.red.) Sunt anumite locuri în anumite instituţii care au caracter special şi în care nu se poate intra de către oricine şi oricând, chiar şi atunci când este necesar pentru schimbarea unui bec, de pildă”, a spus Cristina Tarcea, preşedintele ICCJ, întrebată i se pare credibilă această explicaţie.

Există însă suspiciuni legate de accesare ilegală a unor documente din arhivă, precum şi de fotocopierea unor acte. Procurorii anti-mafia au o anchetă în derulare, care ar trebui să facă lumină.

 

 

Etichete: ICCJ , robert cazanciuc , arhiva SIPA , SIPA , becul din arhiva sipa , lista persoane vizita arhiva sipa

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale