Sorin Blejnar, achitat în dosarul „Motorina”. Radu Nemeș, condamnat la 7 ani și 6 luni

Data actualizării: Data publicării:
blejnar capturac crop

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat pe fostul șef al ANAF Sorin Blejnar în așa-numitul dosar „Motorina”, în care era acuzat de complicitate la evaziune fiscală și sprijin acordat unei grupări infracționale organizate.

blejnar agerpres
Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar. Foto: AGERPRES

În primă instanță, Blejnar fusese condamnat la 5 ani de închisoare.

În același dosar, omul de afaceri Radu Nemeș a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, iar soția sa, Diana Nemeș, a fost achitată. În primă instanță, ea primise o condamnare la 7 ani de închisoare.

Procurorii îl acuzau pe Sorin Blejnar că ar fi sprijinit gruparea condusă de soţii Nemeş şi astfel 90.000 de tone de motorină ar fi fost tranzacţionate fără ca statul să încaseze un leu.

În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august 2012, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală. Dosarul a fost trimis în judecată în același an, în 7 septembrie dar în 4 decembrie 2012 Tribunalul Brașov a retrimis dosarul la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.

Procurorii au făcut recurs, astfel încât, în aprilie 2013, Curtea de Apel Brașov a decis că retrimiterea dosarului la DIICOT nu este necesară, iar Tribunalul Brașov poate să înceapă judecarea dosarului.

În iunie 2016, Curtea de Apel București a decis ca fostul președinte al ANAF să fie condamnat la cinci ani închisoare, Radu Nemeș - la nouă ani închisoare, iar soția sa - la șapte ani.

Decizia ÎCCJ de azi este definitivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu norma de hrană a militarilor după modificările aduse de noua lege a salarizării...
Digi FM
Un bărbat a devenit miliardar peste noapte fără să știe. A aflat adevărul când a încercat să plătească la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, criticată după apariția de la gala gimnasticii din Onești. „De ce așa dezbrăcată în fața...
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Miercurea protestelor. Adevăratul motiv pentru care legea salarizării unitare provoacă greve și revoltă în...
Newsweek
Pensionarii cu datorii la Casele de Ajutor Reciproc, executați mai repede. Ce rol va avea Casa de Pensii?
Digi FM
Millie Bobby Brown, despre viața de mamă la 22 de ani: “Nu înțeleg cum poate exista atât de multă iubire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
John Travolta le dedică filmul scris și regizat de el soției și fiului pierduți mult prea devreme: "Viața m-a...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Nuntă discretă pentru unul dintre cele mai urmărite...