Ziua ambulanțier, noaptea contrabandist. Urmărire ca-n filme în Brașov

Data publicării:
ambulante

Un şofer de ambulanţă din Braşov a fost arestat preventiv pentru contrabandă cu ţigări. Omul a fost surprins de jandarmi în timp ce încărca, într-o furgonetă, peste 7.000 de pachete netimbrate. A încercat să fugă, dar a fost prins după o urmărire care s-a întins pe 30 de kilometri.

Bărbatul de 43 de ani a fost văzut întâmplător de o patrulă a Jandarmeriei în timp ce încărca două pachete voluminoase într-o furgonetă.

„A început să gonească ameţitor prin cartier, fără să ţină cont că poate să rănească pe cineva. Colegii mei n-au avut cum să îi blocheze calea, pentru că riscau un accident şi, la un moment dat, acea persoană a ieşit din Braşov, spre Sfântu Gheorghe”, a relatat Laurențiu Stoian, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov.

În plină urmărire, jandarmii au cerut sprijin prin staţie. Li s-a alăturat un fost pilot de încercare, angajat al Poliţiei.

„Am reuşit să-l ajung din urmă abia la intrare în Sfântu Gheorghe. A făcut manevre de evitare, a intrat între blocuri. Am ajuns paralel cu el, a oprit şi a sărit din maşină şi a fugit între blocuri. Am reuşit să-l imobilizăm, l-am încătuşat”, a detaliat Stelian Stănescu, de la Secția 5 Poliție Brașov.

Peste 7.300 de pachete cu ţigări netimbrate au numărat poliţiştii în cele două bagaje voluminoase şi în mai multe compartimente ale furgonetei, special concepute pentru ascunderea şi transportul de ţigări. Marfa şi vehiculul au fost ridicate de Poliţie.

Bărbatul de 43 de ani lucrat până în 2012 la ISU Covasna, după care s-a angajat la Ambulanţa Braşov, cu cazierul curat. În 2014 însă, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, iar poliţiştii spun că nu e singura condamnare de acest gen din cazierul omului.

„Instanţele de judecată, în urma unei condamnări, comunică sentinţele penale şi angajatorului dacă există interdicţie de a-şi desfăşura activitatea”, a spus David Levente, consilier juridic la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.
- Până acum, a fost primită vreo astfel de comunicare, de la angajarea acestui om?
- Nu.

Şoferul de ambulanţă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La scurt timp, Serviciul de Ambulanţă Braşov i-a suspendat contractul de muncă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Acuzații de spălare de bani și acte false în proiectul imobiliar al lui Jared Kushner din Albania
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...