Video Medicii din Iași fac grevă după împărțirea banilor pentru spitale din PNRR

Data publicării:
spital
Foto: Profimedia Images

Atribuirea fondurilor europene destinate modernizării sistemului sanitar stârnește revolte. Angajații Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași au intrat în grevă japoneză. Ministerul a respins construirea unui nou sediu, deși în actuala clădire nu este suficient spațiu. Pacienții așteaptă până la doi ani să fie tratați.

Revoltați că proiectul unui nou institut care să facă față numărului mare de pacienți a fost respins de Ministerul Sănătății pentru finanțarea prin PNRR, angajații au intrat în grevă japoneză. „Adeseori avem un număr mare de urgențe care depășesc capacitatea noastră de primire și de îngrijire în condiții corecte și bune”, spune medicul Laurențiu Lucaci.

„Spre exemplu, pacientul are programare în luna martie, răcește, i se face foarte rău. Dacă nu reușește să vină în martie, nu știm când îl mai putem programa, pentru că programările sunt făcute pe o perioadă foarte lungă. Deci pacientul acela, doar pentru că a avut ghinionul să răcească, mai așteaptă poate un an, poate doi, până când va putea să prindă din nou un loc pe listele noastre”, precizează pentru Digi24 Lăcrămioara Ioniță, lider de sindicat.

Noul Institut ar trebui sa aibă 500 de paturi și a fost evaluat la 300 de milioane de euro. Nu face parte, însă, din lista celor 27 de proiecte eligibile prin PNRR. Ministrul sănătății promite însă că va găsi bani din alte surse pentru un spital nou. „Este categoric necesar, eu susțin acest demers. Trebuie să știți că în perioada nu foarte îndepărtată, adică în acest an, va exista o finanțare pe baza unui împrumut de la Banca Europeană de Investiții, ca și dimensiune va fi comparabil cu PNRR”, a spus Alexandru Rafila.

33.000 de pacienți din toată regiunea Moldovei sunt tratați anual la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași. Aproape 6500 au nevoie de intervenții chirurgicale. Un pacient din 10 este adus cu ambulanța, după ce a suferit un infarct.

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat într-un tomberon: „Nu te aștepți să vezi așa ceva în gunoi”
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...