Nicki Minaj, boicotată de fanii săi pentru sprijinul acordat lui Donald Trump: „Este seducător și irezistibil”

Data publicării:
photo-collage.png - 2025-11-19T122057.753
Donald Trump, Nicki Minaj. Foto: Getty Images/ X
Din articol

Nicki Minaj își afișează din ce în ce mai des sprijinul față de președintele Donald Trump și își multiplică declarațiile controversate la adresa minorităților, o poziție care surprinde și deranjează chiar și propriul său public. Pe rețelele de socializare, apelurile la boicotarea muzicii sale au apărut imediat, potrivit News.ro.

Ultimul exemplu în acest sens a avut loc pe 21 decembrie, în cadrul AmericaFest, o adunare anuală a tinerilor ultraconservatori din Phoenix, Arizona. La acest eveniment, organizat de Turning Point USA, organizație apropiată de mișcarea militantului de extremă dreapta Charlie Kirk, cântăreața de rap, în vârstă de 43 de ani, nu a contenit să îl laude pe președintele american, pe care l-a descris drept „seducător și irezistibil”, în fața unui public adept al mișcării MAGA.

„Am cel mai mare respect și admirație pentru președintele nostru. Donald Trump și J.D. Vance, îi apreciez pe amândoi. Sunt amândoi oameni puternici și inteligenți”, a declarat artista.

Dincolo de complimentele adresate administrației Trump, descrisă ca fiind „plină de oameni cu inimă și generozitate”, cântăreața a făcut și declarații controversate, în special cu privire la gen. „Băieții vor fi băieți și nu este nimic rău în asta”, a spus ea, în aplauzele publicului.

Deși rapperița nu a fost niciodată în mod clar o susținătoare a democraților, recentele sale declarații marchează o ruptură radicală față de imaginea de aliată a comunității LGBT+ și de feministă pe care o cultivase ani la rând.

Apel la boicot

Publicul ei obișnuit, format în mare parte din tineri progresiști, membri ai comunității LGBT+ și persoane aparținând minorităților, începe să se îndepărteze de artistă.

Contul Pride UK, care publică informații dedicate comunității LGBTQ+, a transmis, de exemplu, un mesaj pe X: „Dragi membri LGBT+... Vă rugăm să vă abțineți de la difuzarea oricărei muzici a lui Nicki Minaj. Ea nu este prietena noastră #boycottnickiminaj”. Mesajul a fost vizualizat de peste 1,8 milioane de ori și a strâns mai mult de 20.000 de aprecieri.

Dacă unii o apără pe artistă, majoritatea fanilor săi denunță ceea ce consideră a fi o trădare. Alții o acuză de ipocrizie, subliniind că ea însăși este o imigrantă fără acte, cu o bază de fani formată în mare parte din persoane de culoare și queer. O petiție cere chiar expulzarea lui Nicki Minaj în Trinidad și Tobago, țara sa natală, și a strâns peste 79.000 de semnături la începutul lunii ianuarie.

Această schimbare politică contrastează puternic cu pozițiile anterioare ale cântăreței. În timpul primului mandat al lui Donald Trump, ea s-a arătat adesea critică față de politicile acestuia pe rețelele de socializare. În 2018, de exemplu, Nicki Minaj deplângea pe Instagram brutalitatea politicii anti-imigrație promovate de președinte.

„Am ajuns în această țară ca imigrantă ilegală la vârsta de 5 ani. Vă rog, opriți asta”, scria ea, referindu-se la separarea forțată a familiilor. Mesajul, șters ulterior de pe platformă, a fost intens preluat de presă.

Schimbarea de poziție s-a produs treptat, începând cu 2021. În timpul pandemiei de Covid-19, cântăreața a pus public la îndoială siguranța vaccinurilor, alăturându-se mișcării anti-vaccinare. De când Donald Trump a fost reales, artista și-a exprimat în mod repetat sprijinul față de Casa Albă.

O poziție apreciată, în mod evident, de administrația Trump. J.D. Vance a salutat-o public pe Nicki Minaj pe 11 decembrie 2025, scriind pe X: „Nicki > Cardi”, făcând referire la rivalitatea cu Cardi B, susținătoare declarată a democraților. Ulterior, acesta a lăudat și intervenția lui Minaj de la Phoenix.

În ciuda controverselor, Nicki Minaj a continuat să își afișeze sprijinul pentru administrația Trump, distribuind inclusiv meme pro-Vance. Hărțuită online pe Instagram, artista și-a dezactivat contul, urmărit de 227 de milioane de persoane.

Nicki Minaj nu este singura figură din rapul american care s-a apropiat de tabăra pro-Trump. Lil Wayne și-a exprimat public sprijinul pentru republican în octombrie 2020. Câteva luni mai târziu, Donald Trump l-a grațiat pe artist, care risca atunci până la zece ani de închisoare într-un dosar de posesie ilegală de arme de foc.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...