Parada militară de 1 Decembrie din Capitală va avea loc în format restrâns

Data publicării:
transportoare piranha la parada de 1decembrie
Transportoare Piranha 5 la parada militară de 1 Decembrie. Foto: Profimedia Images

Militari şi specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu mijloace tehnice terestre şi aeriene, vor participa la parada militară organizată de Ziua Naţională în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Ceremonia, care începe la ora 11,00, se va desfăşura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcţie de situaţia pandemică de la momentul desfăşurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precizează Ministerul Apărării într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, la începutul ceremoniei se va intona Imnul naţional, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, moment urmat de depunerea unei coroane de flori de către preşedintele Klaus Iohannis în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie, precum şi a victimelor virusului SARS-CoV-2 şi de păstrarea unui moment de reculegere.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns, menţionează MApN.

De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Două beneficii la pensie. Ce vor fi obligate Casele de Pensie să facă pentru ca pensionarii să ia bani în plus
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...