Petrișor Peiu (AUR): Nicuşor Dan secretizează o parte din cheltuielile publice, Constituţia nu-i oferă acest drept

Data publicării:
Armband chevron of the Armed Forces and the flag of Ukraine during the military volunteer auction in aid of the Armed Forces of Ukraine, October 5, 2024, Kyiv, Ukraine
Foto: Profimedia

Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu îl critică pe preşedintele Nicuşor Dan pentru „refuzul” de a face publică valoarea ajutorului financiar acordat de România Ucrainei.

„Nicuşor Dan îşi arogă singur un drept pe care Constituţia nu i-l oferă: acela de a secretiza o parte din cheltuielile publice. Practic, omuleţul de la Cotroceni ne spune două lucruri inacceptabile: că refuză să ne spună cât este valoarea ajutorului financiar acordat Ucrainei şi că justificarea acestei secretizări este aceea că astfel ar afla inamicul, (Rusia, adică) ce armament am cedat şi (pe cale de consecinţă) ce armament mai avem. Nicuşor Dan sfidează, astfel, orice normă de democraţie şi de bun simţ politic. Căci el ar fi putut să indice doar suma totală a ajutorului acordat, fără a specifica şi ce armament este în interiorul acelei sume. Pe de altă parte, este un cinism absolut condamnabil să le spui românilor că statul căruia îi plătesc taxe nu le mai poate asigura securitatea, pentru că şi-a cedat armamentul prin vecini”, a scris Peiu, joi, pe Facebook.

Peiu mai spune că „transparenţa totală a cheltuielilor publice face parte din contractul social”.

„Este, evident, un nou mod de a-şi întări regimul autocratic faptul că, încercând să îl copieze pe odiosul Carol al II-lea, Dan a decis, fără a avea o lege care să îi permită acest lucru, să ascundă o parte din cheltuielile publice de ochii contribuabililor. Dar transparenţa totală a cheltuielilor publice face parte din contractul social: contribuabilii plătesc taxe şi primesc în schimb anumite servicii din partea statului. Pentru ca toţi contribuabilii să îşi plătească în mod voluntar taxele, ei trebuie sa aibă încredere că statul cheltuieşte în mod responsabil banii colectaţi”, a adăugat Peiu.

Senatorul AUR susţine că un comportament similar, în regimul lui Carol al II-lea, a făcut România să „plătească scump” deciziile secretizate.

„Dar dacă, sub acoperirea acestui secret se ascund şi alte cheltuieli? De exemplu, acţiuni de lobby în străinătate sau chiar petreceri pe bani publici în ţară sau străinătate? De unde ştim că Dan nu a organizat, sub pretextul discuţiilor secrete despre Ucraina, sesiuni de lucru cu miniştrii Ţoiu şi Miruţă pe un iaht la Monaco? Sau deplasări secrete cu avionul privat împreună cu prietenul Matei Păun pe unde ştie acesta locurile mai bine? Ultima dată când am avut un astfel de comportament al unui şef de stat, România a plătit scump deciziile secretizate ale regimului Carol al doilea”, a transmis Peiu.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, la Kiev, unde a participat la Summitul Ucraina - Europa de Est, referitor la desecretizarea ajutorului acordat Ucrainei că având în vedere că acesta are o componentă militară, este bine să rămână „secret”. El a precizat că ajutorul pe care România sau alte state l-au dat Ucrainei a constat uneori în bani, alteori în echipamente. 

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...