Video Marcel Ciolacu amenință cu remanieri. Ce le reproșează premierul miniștrilor

Data actualizării: Data publicării:
guvern 1
Foto: gov.ro

Marcel Ciolacu se gândește să facă o remaniere guvernamentată, după renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență, au declarat surse apropiate de premier, citate de Digi24. Șeful Executivului vrea să remanieze miniștrii care nu au reușit să îndeplinească obiectivele din PNRR. 

În fapt, întregul Guvern poartă responsabilitatea celor peste 900 milioane euro suspendate de Comisia Europeană.

Ciolacu a mai spus că ministerele au prezentat documentaţia pe care o va lua la Bruxelles, pentru renegocierea PNRR, scrie News.ro. De asemenea, şeful Executivului a adăugat că va merge la Bruxelles, la încheierea negocierilor.

Liderul PSD a explicat că există o formă redactată a renegocierii, iar ministerele au trimis memorandumuri întocmite. El a spus că se va duce la Bruxelles, înaintea finalizării discuţiilor cu oficialii europeni.

Acesta a adăugat că, în perioada următoare, urmează să intre o parte din banii din PNRR.

Cât despre remanierea guvernamentală, pe lista neagră ar putea fi ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

În context, promisiunea de a avea 24 de corpuri de clădiri și spitale noi finanțate prin PNRR riscă să se transforme cel puțin în bani pierduți. În timp ce anumite investiții avansează greu, altele sunt blocate în licitații anulate sau sunt contestate, potrivit Digi24.

Cu toate aceste informații care apar dinspre surse apropiate de Marcel Ciolacu privind remanierile nu se vor întâmpla până la alegerile prezidențiale din luna mai.

România este în urmă cu multe dintre reformele din PNRR. Riscăm să pierdem foarte mulți bani din cauza pensiilor speciale care încă nu au fost desființate cu adevărat, din cauza agențiilor la care Executivul nu a reușit să facă o serie de concursuri care să îndeplinească criteriile Comisiei Europene. 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...