Cristiana Anghel îi cere președintelui Klaus Iohannis să nu participe la bilanțul CSM

Data publicării:
cristiana anghel se cearta cu jurnalistii

  

„Domnul Klaus Iohannis a fost invitat să participe la ședința de bilanț a CSM. Conform art. 133 din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției. Domnul Iohannis are procese pe rol. Îi solicit public domnului Iohannis să decline invitația. Potrivit legii, exercitarea contestației în anulare nu suspendă hotărârea definitivă și irevocabilă. Așadar, până la o nouă pronunțare, familia Iohannis nu mai este proprietară pe apartamentele din imobilele de pe Bălcescu, parte închiriate unei bănci”, a afirmat Cristiana Anghel într-un comunicat de presă, a nunță Agerpres.

În opinia sa, prezența șefului statului la ședința CSM reprezintă „o sfidare a magistraților, a justiției și a cetățenilor de bună-credință din România”.

„Anul trecut, după participarea la o astfel de ședință, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a absolvit de acuzația de conflict de interese. Unii pot spune că a fost doar o simplă coincidență. Eu, personal, mă îndoiesc. Anul acesta miza este la fel de mare”, a declarat Cristiana Anghel.

Plenul CSM se reunește miercuri pentru a-și alege noua conducere, pentru funcția de președinte candidând judecătorul Mircea Aron, iar pentru cea de vicepreședinte procurorul Luminița Palade.

Pe ordinea de zi a ședinței plenului CSM se află și prezentarea raportului de activitate al instituției pe anul 2015 în mandatul judecătorului Marius Tudose — președinte și al procurorului Bogdan Gabor — vicepreședinte.

La ședința CSM a fost invitat și președintele Klaus Iohannis, care, potrivit Constituției, prezidează lucrările Consiliului la care participă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
„Și-a respectat promisiunea pe care mi-a făcut-o!” Eva Mendes, anunț-surpriză despre Ryan Gosling
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Despărțire în showbiz: Dan Reynolds, solistul de la Imagine Dragons, și Minka Kelly și-au spus adio după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Black Friday 2026 nu înseamnă automat chilipiruri. Cum afli dacă un produs chiar s-a ieftinit
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...