„Deciziile se luaseră în alte birouri.” Ilie Bolojan, mesaj pentru liberali: le-a amintit cum a ajuns PNL să se alieze cu PSD, în 2021

Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_PNL_DECLARATII ilie bolojan_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor un mesaj prin care le-a amintit cum a ajuns PNL să se alieze, în 2021, cu PSD. „Președintele de atunci al PNL, Florin Cîțu, după ce fusese „ales” pe un discurs anti-PSD, supune votului formarea alianței cu PSD”, explică Bolojan, precizând că votul de atunci a fost doar o formalitate, pentru că decizia fusese luată deja. Acum, susține acesta, apele au fost separate, o dată cu decizia PNL de marți seară. 

Ilie Bolojan a prezentat două dintre deciziile „complicate”, după cum le caracterizează acesta, din istoria recentă a PSD: decizia de a face Coaliție cu PSD, în 2021, și votul dat marți seară, în ședința de aproape 5 ore a conducerii, de a nu se mai alia cu social-democrații pe viitor.

„PENTRU LIBERALI”, și-a început Bolojan mesajul postat pe Facebook:

„În ultimii ani, am asistat la multe dintre deciziile complicate ale PNL. Două dintre ele, la care am participat, au fost relevante.

Prima: anul 2021, ședința conducerii PNL, la Vila Lac. Sunt mai mulți absenți. Președintele de atunci al PNL, Florin Cîțu, după ce fusese „ales” pe un discurs anti-PSD, supune votului formarea alianței cu PSD.

Cine este pentru? Puțini ridică mâna, rușinați. Nu se numără voturile.

Cine este împotrivă? Puțini ridică mâna. Se numără aceste voturi. Deși majoritatea nu ridică mâna la nicio întrebare, Cîțu trage concluzia că diferența dintre cei prezenți și cei care au votat împotrivă înseamnă un vot pentru alianța cu PSD.

Deciziile se luaseră în alte birouri, biroul de conducere al PNL doar le formaliza.”

Actualul lider al PNL susține că, în perioada care a urmat, apele s-au tulburat, ceea ce s-a văzut la alegerile din 2024: „Ne-a trecut glonțul pe la ureche”. Acum, susține el, decizia PNL de a se rupe de PSD a fost luată „în biroul de conducere al PNL, nu în alte birouri”.

„A doua: 2026, ședința extinsă a conducerii PNL, alaltăieri.

După avertizarea dată PSD că duce țara într-o criză și că nu vom mai colabora cu ei dacă fac asta, în calitate de președinte al PNL supun votului să nu mai facem coaliție cu ei și intrarea în opoziție.

După o dezbatere cu replici și argumente, cine este pentru? 50 de colegi ridică mâna. Am văzut în ochii multora demnitatea recâștigată.

Cine este împotrivă? Nicio mână ridicată. 4 nu au votat. Am separat apele. S-au limpezit. Decizia a fost luată în biroul de conducere al PNL, nu în alte birouri.”

Ilie Bolojan susține că, prin această decizie, PNL și-a recăpătat „respectul de sine”.

„Știu că nu va urma o perioadă ușoară și că nu există rezultate fără efort, fără echipă și fără depășirea unor greutăți.

Dar am convingerea că PNL a ales drumul bun”, a mai transmis premierul. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
„Halucinațiile” AI la ANAF. Fiscul motivează respingerea contestațiilor cu articole de lege inexistente...
Newsweek
Care pensionari primesc între 480 și 630 lei în plus la pensie? În ce județe se dau mai mulți bani?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...