Liderii PSD și sindicatele pregătesc o lege a salarizării paralelă: „Vom dezbate o variantă alternativă. Cineva sifonează bugetul”

Data actualizării: Data publicării:
bani-pensii-salarii
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După aproape două ore de discuții cu Sorin Grindeanu și alți lideri PSD, reprezentanții mai multor sindicate au anunțat că vor începe dezbateri în Parlament asupra unei variante alternative a legii salarizării, care să reducă cu adevărat inechitățile din sistem. Aceștia l-au criticat pe ministrul interimar al Muncii pentru „lipsă de transparență” și au precizat că, pe proiectul actual, 40% din bugetari ar avea salarii mai mici. Anunțul vine după ce PSD a transmis că ar putea să nu voteze legea salarizării, în forma propusă de Guvern, chiar dacă este jalon în PNRR.

Sorin Grindeanu a avut o întâlnire, de la ora 14:00, cu liderii principalelor confederații sindicale din Romania: Blocul Național Sindical (BNS), CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăția, CSDR, CSN Meridian. La finalul discuțiilor, reprezentanții sindicatelor au transmis că vor începe dezbateri asupra unei noi variante a legii salarizării.

„Discuțiile au vizat lipsa de transparență a proiectului legii salarizării unitare, pe care nici astăzi nu îl avem. S-a vorbit despre anvelopa bugetară pe care o avem la dispoziție. Înțelegem că aceasta era de 8 miliarde de lei și a crescut la 12 miliarde de lei. Practic avem 12 miliarde de lei în plus față de anvelopa existentă, dar avem peste 40% din bugetari ale căror venituri se situează sub venitul aflat în plată. Ceea ce înseamnă că cineva sifonează parte din bugetul alocat salarizării”, a declarat Cosmin Andreica, reprezentant al BNS.

Acesta a mai transmis că „PSD a acceptat această variantă de lucru”, iar în zilele următoare se va stabili un calendar pentru începerea dezbaterilor în cadrul comisiilor de Muncă de la Camera Deputaților și Senat. „Să nu mai avem discuții cu ușile închise, ci să dezbatem o variantă alternativă la legea salarizării promovată de domnul Dragoș Pîslaru în ultimele două luni.

În aceste zile, probabil vom vedea, pentru prima dată, o consultare reală. (…) Nici până astăzi nu am avut acces la proiectul de lege. Nici cei doi președinți ai comisiilor de muncă nu au primit proiectul”, a mai spus Andreica.

De cealaltă parte, fostul ministru al Muncii, social-democratul Florin Manole, a transmis că PSD nu va vota „o lege care îi este pusă pe masă cu doar câteva ore înainte de vot” și care să nu fi fost negociat cu sindicatele. „Până în acest moment, proiectul nu ne-a fost transmis și nu l-am văzut”, a spus Manole, referitor la proiectul pregătit de Guvern.

Citește și:

VIDEO Grindeanu îl amenință pe Bolojan că ar putea să nu voteze legile din PNRR: „PSD este în Opoziție. Să nu dea ordine Parlamentului”

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Un avion Delta Air Lines a aterizat de urgență după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului: „Trebuie...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja