Mandatele aleșilor locali au fost prelungite până la 1 noiembrie iar Parlamentul va decide data alegerilor. Legea a fost adoptată

Data actualizării: Data publicării:
parlament deputati plen parlamentari masti
Foto: InquamPhotos/George Călin

Camera Deputaților a adoptat, luni, decizional, proiectul de lege care prelungește mandatele primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale şi judeţene până la 1 noiembrie. Același proiect reglementează că Parlamentul va stabili data scrutinului electoral pentru locale.

Actul normativ a trecut cu 204 voturi „pentru”, 3 “împotrivă”, 66 de abțineri și un deputat care nu a votat.

Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.

Curtea Constituțională a decis că data alegerilor trebuie stabilită de către Legislativ. Derogările de la cadrul normativ firesc al duratei mandatelor autorităţilor publice alese nu pot fi realizate decât de Parlament, care este organul reprezentativ suprem al poporului român, notează CCR în motivarea deciziei.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”