Ministrul Muncii, Florin Manole, spune în ce condiții vor fi majorate salariile bugetarilor

Data publicării:
Ministrul Muncii, Florin Manole
Ministrul Muncii, Florin Manole. Foto: Inquam Photos / George Călin

Salariile în sistemul bugetar vor trebui să crească în baza unui mecanism bazat pe un cuantum stabilit de Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, raportat la creşterea economică, nivelul inflaţiei şi anvelopa bugetară, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Florin Manole, la Antena 3 CNN.

„Vor trebui să crească şi salariile în sistemul bugetar. Un mecanism de creştere bazat pe un cuantum pe care Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe îl vor stabili raportat la, de exemplu, creşterea economică, nivelul inflaţiei, anvelopa bugetară pe care o avem şi pe care România şi-o permite pentru cheltuiala în acest domeniu”, a afirmat ministrul Muncii, potrivit Agerpres. 

Potrivit acestuia, principalele creşteri în sistemul bugetar ar trebui să fie pentru aceia cu salariile cele mai mici.

„Obiectivul principal nu a fost acela de a veni cu creşteri foarte mari. Dorinţa mea va fi ca principalele creşteri să fie în zona de bază, pentru cei care au salariile cele mai mici şi care deseori duc greul atât în sistemul de sănătate şi în sistemul de educaţie, în cazul legii salarizării. Dacă se vor identifica situaţii, şi până acum s-au identificat puţine, în care unele dintre venituri au ieşit cu mult din grila anterioară, ele vor fi îngheţate, dar nu vor fi scăzute”, a adăugat Manole.

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, pe 9 aprilie, că este important ca proiectul legii salarizării să fie adoptat în acest an, pentru a avea o „ţintă” privind modul în care se pot rezolva inechităţile în administraţie, menţionând că durata de implementare poate fi de câţiva ani.

„Pe partea de salarizare, evident că ceea ce este important de înţeles, inclusiv cu Comisia Europeană, Comisia vrea să vadă că România face această consolidare bugetară în continuare, deci discutăm de un spaţiu fiscal care va fi limitat de resursele pe care le avem la dispoziţie. Există un procent din produsul intern brut care este gândit pentru a reflecta cheltuielile de personal. Pe măsură ce PIB-ul creşte, evident, spaţiul fiscal pentru cheltuielile de personal creşte.

Şi, atunci, este foarte important că noi trebuie să adoptăm proiectul de lege în acest an, să avem o ţintă de cum s-ar putea rezolva inechităţile în administraţie, cam care ar fi salariile, comparaţii între familiile ocupaţionale, cam care ar fi coeficienţii”, a afirmat, recent, Pîslaru, întrebat în legătură cu faptul că adoptarea unei noi legi a salarizării este jalon în PNRR şi deficitul bugetar nu ar suporta aplicarea ei.

Potrivit calendarului, a completat Pîslaru, proiectul va fi foarte curând pus în dezbatere de către Ministerul Muncii, după discuţiile cu familiile ocupaţionale, cu Ministerul de Finanţe.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Ce pensie trebuie să ai ca să pui și bani deoparte? Mâncarea costă 1.000 lei. Facturile: 550, medicamente: 320
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...